Peste 520 de percheziții, în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea bandelor de infractori

Data publicării:
mascati sias perchezitii
FOTO: Facebook Politia Romana

Pentru combaterea criminalității grave și organizate au fost desfășurate 59 de acțiuni de amploare și 526 de descinderi, în cadrul unor anchete în care se efectuează cercetări față de membrii unor grupări infracționale organizate, transmite, vineri, Poliția Română, informează Mediafax.

Acțiunile de amploare și investigațiile Poliției Române din ultimele două săptămâni au avut ca rezultat dispunerea de măsuri preventive față de 258 persoane și de măsuri asiguratorii în valoare de peste 6.300.000 de lei.

În domeniul criminalității economico – financiare, au fost organizate 28 de acțiuni cu 368 de descinderi, la persoane implicate în comiterea de infracțiuni de evaziune fiscală, contrabandă cu țigări, achiziții publice, spălarea banilor sau în alte domenii, potrivit sursei citate.

Pentru administrarea probatoriului în cazul unor anchete vizând traficul de droguri, au fost desfășurate 6 acțiuni cu 69 de descinderi.

Acțiunile poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au fost desfăşurate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.

Alte 11 acțiuni, cu 43 de descinderi, au fost realizate în dosare penale vizând infracțiuni de natură judiciară, iar 5 acțiuni, cu 13 descinderi, au fost efectuate în alte dosare în care se efectuează cercetări privind infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

În dosare vizând traficul de persoane sau de minori, au fost realizate trei acțiuni cu opt descinderi, iar în altele care au privit criminalitate informatică: 2 acțiuni cu 12 descinderi. Au mai fost organizate în alte anchete în care se efectuează cercetări în legătură cu alte domenii 4 acțiuni cu 13 descinderi.

Acțiunile poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au fost desfăşurate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.. În activități au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...