Procurorii au pus sechestru pe zeci de case şi conturi bancare ale patronilor staţiei GPL din Crevedia

Data publicării:
Ionuț Doldurea, patronul stației GPL din Crevedia, a fost adus cu mandat la audieri
Ionuț Doldurea, unul din patronii stației GPL din Crevedia. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Cei doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, au fost duşi miercuri în instanţă cu propunere de arestare preventivă, ei fiind acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Tot miercuri, Parchetul General a anunţat că a pus sechestru pe zeci de case şi conturi bancare aparţinând celor doi patroni ai firmei care deţineau staţia GPL din Crevedia.

16 persoane care au suferit pagube în urma exploziilor s-au constituit părţi civile în dosar pentru a putea fi despăgubite.

Astfel, în cazul firmei Flagas SRL a fost instituit sechestru pe mai multe imobile: 5 în judeţul Botoşani, 4 în judeţul Călăraşi, 28 în judeţul Dâmboviţa, 6 în judeţul Giurgiu, 19 în judeţul Ilfov, unul în judeţul Olt, scrie Agerpres. De asemenea, a fost pus sechestru pe un imobil situat în Bucureşti şi 7 conturi bancare ce aparţin unuia dintre patroni, respectiv 7 imobile situate în Bucureşti şi 8 conturi bancare, în cazul celui de-al doilea inculpat.

În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reţinut că cei doi patroni, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puţin 3 ani, în mod sistematic, au promovat în cadrul firmei "o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetat a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL".

"Toate aceste operaţiuni au fost efectuate în scop pecuniar, în pofida deciziilor de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi. Faptele descrise au avut drept consecinţă decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 54 persoane, 6 case distruse total, 77 case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative - autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor pe o rază de aproximativ 1 km", spun procurorii.

În timpul anchetei au fost audiate, în calitate de persoane vătămate, 16 persoane care au suferit pagube materiale şi morale în urma exploziilor şi care au precizat că se constituie părţi civile în dosar. Totodată, 22 persoane au fost audiate în calitate de martori.

Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.

Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs explozii săptămâna trecută, soldate cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care şi mulţi pompieri. De asemenea, zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...