Procurorul general al României condamnă atentatul cu bombă asupra omologului bulgar: Este un atac la adresa democraţiei

Data actualizării: Data publicării:
Prosecutors In Front Of The Sofia Court House
Procurorii bulgari s-au adunat marți în fața Palatului Justiției din Sofia pentru a se arăta solidari cu procurorul general Ivan Gheşev. Foto: Profimedia Images

Procurorul general al României, Alex Florenţa, condamnă, marţi, atacul asupra omologului său bulgar şi transmite acestuia susţinerea sa. Alex Florenţa vorbeşte despre necesitatea unei intervenţii ferme a organelor judiciare pentru anihilarea acţiunilor criminalităţii organizate şi reiterează necesitatea ca lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate să reprezinte un deziderat permanent pentru autorităţile de aplicare a legii, conform News.ro. 

Procurorul general al României, Alex Florenţa, a transmis, marţi, un mesaj în legătură cu atacul cu un dispozitiv exploziv asupra coloanei de maşini în care se afla procurorul general al Bulgariei. 

„Procurorul general al PÎCCJ, domnul Alex Florin Florenţa, doreşte să exprime poziţia de susţinere şi de solidaritate a Ministerului Public din România faţă de procurorul general al Bulgariei, domnul Ivan Gheşev, precum şi faţă de familia acestuia. Procurorul general condamnă atacul care l-a vizat pe domnul Ivan Gheşev şi îşi exprimă convingerea că justiţia din Bulgaria va depune toate eforturile pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, se arată în mesaj. 

Potrivit documentului citat, procurorul general al PÎCCJ „reiterează necesitatea ca lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate să reprezinte un deziderat permanent pentru autorităţile de aplicare a legii, fiind necesare eforturi sporite pentru combaterea acestor fenomene infracţionale”. 

„Incidentul care l-a vizat pe procurorul general al Bulgariei constituie un atac la adresa democraţiei, o încercare de subminare a statului de drept, a fundamentelor care stau la baza societăţii moderne. În contextul proliferării grupărilor infracţionale, în special sub aspect transfrontalier, este necesară o intervenţie fermă a organelor judiciare pentru anihilarea acţiunilor criminalităţii organizate, aceasta reprezentând o ameninţare majoră pentru cetăţenii europeni”, se mai arată în document. 

Procurorul general al Bulgariei, Ivan Geshev, şi familia sa, au fost ţinta unui atentat terorist, a declarat adjunctul său, Borislav Sarafov, după ce o bombă a explodat în faţa coloanei de maşini cu care călătorea acesta, informează presa bulgară.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...