Exclusiv Radu Marinescu, despre avertismentul că justiția e ţinta unui atac: „Asistăm la un val de acțiuni care au același obiectiv”

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - SEDINTA DE GUVERN - 30 DEC 2024
Ministrul Justiției, Radu Marinescu.Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a comentat la Digi24 declarația făcută de Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, care avertizează că România e în continuare ţinta unui atac hibrid, dirijat contra sistemului de justiţie. „Cu siguranță asistăm la un val de acțiuni care au toate același obiectiv,” spune ministrul, adăugând că „justiția trebuie să rămână una total apolitică”.

 

„Nu știu dacă poate fi numit atac, nu știu care ar fi formula cea mai potrivită. Cu siguranță asistăm la un val de acțiuni care sunt declanșate foarte aproape de momentul alegerilor și care au toate același obiectiv, și anume încercarea de a fi anulată o hotărâre a Curții Constituționale a României, care este o hotărâre pronunțată în materia contenciosului constituțional și care, astfel, potrivit legii, este inatacabilă în materie de contencios administrativ. Din punctul meu de vedere, justiția trebuie să rămână una total apolitică, nu trebuie instrumentalizată în atingerea unei agende care este de natură politică, pentru că persoanele care au coordonat, să zic așa, aceste acțiuni judiciare s-au exprimat public, în sensul că ținta este una politică, și anume de a se obține prin găsirea unui judecător, astea sunt formulele utilizate în spațiul public, acel tur 2 înapoi, deziderat absolut politic. Și atunci, în acest context, este greu de înțeles de ce este nevoie de sute de procese diseminate la toate curțile de apel din țară pentru un astfel de proiect care are finalitate politică,” a declarat ministrul Justiției, Radu Marinescu.

Întrebat dacă este capabilă justiția să se apere în fața acestor „atacuri”, ministrul spune că „justiția este funcțională.”

„Din punctul meu de vedere, atât timp cât a funcționat un mecanism procedural complet, a fost exercitată calea de atac a recursului, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre definitivă, cred că am avut o demonstrație a faptului că, în momentul de față, justiția este funcțională și că o astfel de situație a fost gestionată în mecanismul firesc a lucrărilor de atac, concluzia Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind foarte clară, acea hotărâre a fost una nelegală, situația juridică fiind astfel tranșată,” a explicat Marinescu.

Despre posibilitatea repetării verdictului de la Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că mai există plângeri pe aceeaști temă, ministrul a precizat că „oricine se poate adresa justiției, dar drepturile și libertățile trebuie exercitate cu bună credință”

„Judecătorii trebuie să aplice legea. Judecătorii nu trebuie să urmărească niciun fel de agendă politică și trebuie doar să se supună legii și să aplice corespunzător legea. Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o speță, a spus care este legea. A concluzionat că hotărârea Curții Constituționale a României nu face parte din acele hotărâri care pot face obiectul de competență generală a instanțelor de judecată. În consecință, această hotărâre este intrată în adevărul judiciar. Bineînțeles că oricine se poate adresa justiției, bineînțeles că oricine are acces deplin la justiție, dar drepturile și libertățile trebuie exercitate cu bună credință de către cetățenii care urmăresc stabilirea unui adevăr judiciar și nu obținerea unui obiectiv politic,” a adăugat ministrul Justiției.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Scandal violent la o biserică din Republica Moldova. Motivul pentru care preotul a fost tras de păr și...
Newsweek
Șeful Casei de pensii anunță mărirea a sute de mii de pensii în 7 zile. Mica Recalculare se apropie
medic in spital
Ministrul Alexandru Rogobete cere medicilor de la stat să respecte orarul de lucru: După program poate activa...
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram