RAPORTUL MCV. Mark Gray: România continuă să îndeplinească criteriile pentru intrarea în zona Schengen

Data publicării:
3001 20betamcv-46685

Comisia Europeană afirmă cădeşi unele progrese s-au făcut, România ar trebui să facă mai mult pentru funcţionarea statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câţiva paşi, dar nu toţi cei recomandaţi de CE:

În privinţa reformei sistemului judiciar şi luptei anticorupţie au fost făcute anumite progrese în ultimele şase luni. România trebuie să facă mai mult pentru a stabiliza statul de drept, independenţa justiţiei şi pentru a implementa toate recomandările Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a început Mark Gray prezentarea raportului.

Executivul Uniunii Europene a primit plângeri de la reprezentanţi ai Curţii Constituţionale a României, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, printre altele în legătură cu atacuri de intimidare şi hărţuire prin media, a adăugat Mark Gray.

În acelaşi cadru, Comisia Europeană solicită în raportul MCV privind România ca parlamentarii incompatibili să demisioneze, iar celor care sunt anchetaţi penal să le fie ridicată imunitatea.

Candidaţii la funcţiile de procuror general şi, respectiv, de şef al DNA, trebuie să fie avizaţi de CSM, mai recomandă Comisia Europeană.

Pe de altă parte, România continuă să îndeplinească condiţiile specifice pentru intrarea în zona Schengen, a declarat purtătorul de cuvânt, după prezentarea principalelor puncte din raportul MCV.

Pe aceeaşi temă:

CE: Cum respectă România statul de drept și independența justiției

RAPORT CE. Fără progrese în cazuri de corupţie privind achiziţiile publice: procese lungi, pedepse mici

Leonard Orban: Mă aştept la un raport mixt, cu accent pe îndeplinirea recomandărilor din vară

Cătălin Predoiu: Mi-e teamă că raportul MCV va fi un tablou pictat cu tonuri sumbre

Ponta despre raport: „Asta e justiția după patru ani și zece luni cu domnul Băsescu”

RAPORTUL MCV. Mark Gray: S-au remarcat numeroase raportări de ameninţări şi intimidări la adresa judecătorilor

Înainte de MCV, Guvernul susține că și-a îndeplinit toate promisiunile față de Comisie

Cele mai importante puncte ale raportului prezentat de Mark Gray:

- Cerinţele în privinţa Constituţiei şi a obiectivelor Curţii Constituţionale au fost îndeplinite.

- Instabilitatea instituţiilor judiciare rămâne un motiv mare de îngrijorare. Comisia a remarcat numeroase raportări de ameninţări şi intimidări la adresa judecătorilor.

- Este necesară o reglementare a principiilor existente şi a unei mass-media independente care să asigure protecţia drepturilor fundamentale.

- Este importantă nominalizarea unui nou procuror general şi a unui nou şef pentru Direcţia Naţională Anticorupţie care să se bucure de încrederea publică. Persoane care au demonstrat independenţă, integritate şi profesionalism, alături de rezultate în lupta anticorupţie.

- Trebuie să existe un nou proces transparent de selecţie şi un nou număr de candidaţi foarte calificaţi.

- Noi susţinem Consiliul Superior al Magistraturii.

- Acesta ar fi cel mai bun mod de a demonstra şi de a restabili încrederea publică.

- Comisia mai subliniază responsabilitatea miniştrilor şi a parlamentarilor de a da un exemplu în termeni de respectare a integrităţii. De exemplu, să renunţe atunci când există rapoarte ale Agenţiei Naţionale de Integritate privind integritatea lor.

- Există parlamentari - subiecte ale cazurilor de corupţie sau cu probleme de integritate. Este necesară justificarea în cazul în care imunitatea nu este ridicată.

- În privinţa obiectivelor MCV, România trebuie să accelereze progresele.

- Raportul notează activitatea curţilor şi a instituţiilor anticorupţie într-un mediu foarte dificil.

- Este nevoie de implementarea completă a celor patru coduri (Codul Penal, Codul Civil, Codul de Procedură Penală, Codul de Procedură Civilă n.red.).

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să judece cazurile de corupţie, iar instituţii precum ANI trebuie să îşi dezvolte palmaresul şi să investigheze cazuri. Cât priveşte DNA, trebuie să continue să investigheze şi să aducă în faţa curţilor cazuri de corupţie, ceea ce s-a şi întâmplat în ultimii ani.

- Se constată o preocupare asupra cazurilor de spălare de bani şi confiscarea averilor ilicite. Dar există de asemenea o preocupare privind absenţa unei statistici privind impactul unor asemenea măsuri.

- Sunt de asemenea necesare progrese în privinţa corupţiei la nivelul achiziţiilor publice.

- Noul guvern şi noul parlament au excelenta oportunitate să consolideze progresele făcute. Sperăm ca ambele vor profita de această oportunitate.

- Comisia va evalua şi va adopta un nou raport privind procesul de reformă a justiţiei înainte de sfârşitul acestui an.

"Este adevărat că România îndeplineşte criteriile pentru intrarea în zona Schengen"

În privinţa aderării la Spaţiul Schengen, Comisia consideră că „România continuă să îndeplinească cerinţele specifice pentru aderarea la zona Schengen”.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din punctul de vedere al Comisiei Europene, este tratat ca un proces diferit. Nu este un raport despre Schengen, ci despre instrumentele foarte specifice stabilite la momentul aderării sub MCV”, a spus Mark Gray, în secţiunea de întrebări a prezentării raportului MCV.

Este adevărat că România îndeplineşte criteriile pentru intrarea în zona Schengen”, a reconfirmat Gray.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri