Reconstituirea crimei Alexandrei Măceșanu. Avocat: Dincă se contrazice de trei ori în trei minute

Data actualizării: Data publicării:
Polițiștii și psihologii i-au alcătuit profilul psihologic al lui Gheorghe Dincă după zeci de ore de audieri
Gheorghe Dincă Foto: captură TV

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat că luni va fi reconstituit cazul Alexandrei, iar marți al Luizei, acesta considerând să timpul este insuficient, dat fiind faptul că Gheorghe Dincă spune lucruri „aberante, care nu au un curs logic”.

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, fata de 18 ani care a dispărut de cinci luni, după ce a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă, în Caracal, a declarat, duminică, la un post de televiziune, că timpul stabilit pentru reconstituirile presupuselor crime este insuficient, potrivit Mediafax.

„Din moment ce o întrebare pusă la audiere lui Dincă durează cu tot cu răspuns cam două ore pe o chestie de genul dacă a luat cu mâna stângă sau cu mâna dreaptă, vă dați seama cât ar trebui să dureze să faci reconstituirea pe una dintre infracțiuni, respectiv pe un omor. Cam între una și două luni (e nevoie – n.r.) pentru reconstituirile acestea, în contextul în care ne aflăm în această fază în care Dincă nu își aduce aminte. De fapt, dacă i se spune ce a făcut, el spune că este așa. Apoi se contrazice de trei ori în trei minute și tot așa. Nu cred că se vor putea face într-o zi aprecieri”, a spus Tonel Pop.

Potrivit acestuia, procurorii vor încerca să reconstituie luni cazul Alexandrei Măceșanu, iar marți, cazul Luizei Melencu. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocați.

„Vom participa avocații. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra și marți în ceea ce o privește pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineață”, a mai spus Pop.

gheorghe-dinca-zambind-tribunalul-dolj-inquam-photos-bogdan-danescu
Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Avocatul familiei Melencu: E nevoie de cel puțin o săptămână, două, pentru reconstituire

Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declarații.

„Ca să reconstitui ce a fost acolo e nevoie, la modul ideal, de cel puțin o săptămână sau două, iar în situația în care suntem noi acum, cam o lună de zile pentru fiecare caz. Nu au cum să reconstituie, pentru că nu au scenariu. Dincă nu a explicat ce și cum, deci nu au cum să reconstituie. Nu au ce să reconstituie. Scenariul este varză și Dincă minte de stinge. Spune lucruri aberante care nu pot fi puse în practică și nu au un curs logic rațional”, a mai afirmat Tonel Pop.

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, a părăsit Arestul Central, fiind dus în Arestul Poliției Olt, pentru a participa, luni și marți, la reconstituirea faptelor, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...