Şeful de cabinet al premierului a fost audiat la DNA

Data publicării:
dna intrare - corp-7

Directorul de cabinet al premierului Victor Ponta a stat mai puțin de o oră la DNA. După discuţia cu procurorii, el nu a vrut să ofere niciun detaliu.

Procurorii l-au citat în calitate de martor, după ce Adrian Duicu, în acea perioadă șef al consiliului Județean Mehedinți, l-a menționat într-o declarație făcută în instanţă. Anchetatorii susțin că Vlad Stoica urma să primească CV-ul Elisabetei Ponea, soția șefului poliției din Mehedinți, pentru ca această să fie ajutată să ocupe o funcție de conducere în Parchet.

Extrem de grav este şi faptul că inculpatul a traficat influenţa sa pe care o are sau cel puţin pretinde că o are la un nivel înalt al statului român, aducând în discuţii cu cumpărătorul de influenţă Ponea pe prim-ministrul României, secretari şi subsecretari de stat, ministru de Interne sau şeful Poliţiei Române, Petre Tobă. Este neclară activitatea acestor persoane în acest moment procesual”, spun procurorii.

La DNA a fost audiat și un consilier de la cancelaria premierului. Adrian Bădescu, cel care deține și funcția de președinte interimar al PSD Mehedinți, ar fi, potrivit procurorilor, omul de legătură folosit de Adrian Duicu. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi este arestat preventiv pentru trafic de influenţă. Din dosar reiese că ar fi a mers la Guvern pentru a susţine promovarea şefului politiei judeţene, Ştefan Ponea, într-o funcţie de conducere la Bucureşti.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altă faţă a lui Ilie Bolojan! Motivul divorţului de soţie s-a aflat acum, nu îi face cinste deloc...
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Regizorul filmului "Hitch", despre colaborarea cu Will Smith: "A fost o luptă. Nu am mai auzit nimic de la el...
Adevarul
Parodie virală Divertis despre suveraniștii care vor la Cotroceni : „Tanțo, dacă mă votezi, îți pun pe pereți...
Newsweek
Judecătorii CCR iau pensii speciale de 1.000.000€. UE le consideră prea mari și ne-a tăiat fondurile
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Cum au reușit patru hoți să jefuiască un magazin din Tennessee cu ajutorul pitonilor: „Sunt ca o armă”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Jador va deveni tată. Artistul și soția lui, Oana, așteaptă primul copil: „Cel mai frumos hit din viața mea”