Sevil Shhaideh nu recunoaște acuzațiile în dosarul „Belina”

Data publicării:
PACHET_BELINA_2017_07_20_sevil shhaideh inquam_sedinta_guvern_7543
Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh a transmis, marți, la termenul de judecată de la Tribunalul București al dosarului „Belina”, că nu recunoaște acuzațiile care i se aduc în această cauză și că nu înțelege ce fapte a săvârșit. Instanța a stabilit un nou termen pe 10 septembrie, informează Mediafax.

La termenul de marți al dosarului „Belina”, judecat la Tribunalul București, a fost prezent și Adrian Ionuț Gâdea, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman, acesta fiind întrebat dacă recunoaște acuzațiile în acest dosar.

„Consider că nu am făcut nimic”, a spus Adrian Gâdea.

La rândul său, nici fostul vicepremier nu a recunoscut acuzațiile. „Cu toată stima, vă rog să îmi permiteți, eu nici până astăzi, după ce am citit, am discutat cu doamne avocat, nu înțeleg ce faptă am săvârșit. Nu recunosc”, a declarat Sevil Shhaideh, în fața instanței. Ea este acuzată de procurori de abuz în serviciu.

În cazul în care inculpații recunosc acuzațiile, ei pot beneficia de reducerea pedepsei, în cadrul unei proceduri simplificate de judecată.

Toți inculpații au contestat probele, iar instanța a dat un nou termen de judecată pe 10 septembrie, la ora 11:00, când urmează să fie dea declarații în fața judecătorilor Adrian Ionuț Gâdea, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Dosarul a fost până acum în procedura de cameră preliminară.

Pe 27 iunie 2018, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu în dosarul Insula Belina, clasând acuzaţiile pentru Rovana Plumb în această cauză. Alături de aceasta, au mai fost trimişi în judecată Ionela Stoian, la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, pentru complicitate la abuz în serviciu, și Ionuţ Adrian Gâdea, la data faptei preşedinte al Consiliului Județean Teleorman, pentru complicitate la abuz, alături de alți funcționari publici. „În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale”, se arată în rechizitoriul întocmit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Ce se întâmplă dacă nu pui telefonul pe modul avion în timpul zborului. Avertismentul unui pilot: „Nu este...
Newsweek
Referendum pentru tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei. De ce nu se rezolvă în Parlament?
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani