Stelian Ion: Nu este posibil ca pensiile de serviciu să fie eliminate. Am tras semnale să nu se creeze această iluzie în spațiul public

Data actualizării: Data publicării:
Stelian Ion la o conferință de presă la ministerul Justiției
Ministrul Justiției, Stelian Ion. FOTO: Inquam Photos/George Calin

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, marţi, că nu este posibil ca pensiile de serviciu să fie eliminate, dar se doreşte să se ajungă la un nivel "echilibrat, cât mai aproape de salariu.

"Sunt discuţii care se derulează. Vor fi prezenţi la aceste discuţii de astăzi şi reprezentanţii sistemului judiciar, preşedintele CSM, doamna preşedintă a Înaltei Curţi şi doamna procuror general şi vom discuta şi astăzi, poate şi în altă zi despre problema pensiilor, dar nu în ideea de a se elimina efectiv aceste pensii, pentru că nu este posibil. Ştim foarte bine, au fost încercări de-a lungul timpului, am tras semnale de alarmă de-a lungul timpului să nu se creeze această iluzie în spaţiul public şi să nu se hrănească acest discurs că aceste pensii pot fi eliminate în totalitate. Aceste pensii de serviciu sunt protejate de Constituţie şi de deciziile Curţii Constituţionale", a declarat Stelian Ion, la Ministerul Muncii, citat de Agerpres.

El a adăugat că este important să se ajungă "la un nivel echilibrat, cât mai aproape de salariu, aşa cum spun şi normele europene şi cum sugerează şi criteriile internaţionale".

Stelian Ion declarase luni că trebuie găsite soluţii pentru toate tipurile de pensii speciale, aceasta fiind una dintre propunerile care s-ar putea discuta marţi la Ministerul Muncii.

"Sunt mai multe variante. Vom merge mâine (marţi - n.r.) împreună şi cu cei din sistemul judiciar, cu reprezentanţii Înaltei Curţi, CSM. Important este să se discute toate aceste chestiuni legate de PSD, de pensiile de serviciu şi toate celelalte denumiri pe care le au generic numite pensii speciale. Deci, trebuie să găsim soluţiile pentru toate categoriile de pensii speciale, nu doar pentru unele dintre ele. Aşa încât unele dintre discuţiile de mâine se vor purta şi în jurul acestei idei, pentru că altfel o categorie se poate considera nedreptăţită faţă de altă categorie. Dacă ne-am asumat împreună că vom rezolva această problemă, pe cât ne permit Constituţia şi deciziile Curţii Constituţionale, acest lucru trebuie să-l facem", a declarat Stelian Ion la Parlament.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul val de caniculă lovește România. Termometrele sar de 35°C. Cât ține valul de căldură
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Motivul pentru care fiica actriță a lui Kate Winslet nu a văzut niciodată Titanic. Mia Threapleton e "pe cai...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Se pot tăia pensiile și salariile bugetarilor? Răspunsul oficial așteptat de 6.000.000 de români
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
„Naturalețea ta e atât de atrăgătoare!”. Dakota Johnson, impecabilă într-o rochie neagră la o petrecere în...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”