Tânăr prins la furat două nopți la rând, de către jandarmi

Data publicării:
jandarmi

Un tânăr din Timişoara a fost prins de către jandarmii vâlceni, la sfârşitul săptămânii trecute, două zile la rând, în timp ce fura bunuri pe care voia să le vândă. Sâmbătă, el a fost prins furând produse cosmetice dintr-un magazin cu produse naturiste, pentru ca în seara următoare să fie surprins în timp ce fura dintr-un autovehicul aflat în parcarea unui restaurant, relatează News.ro.

jandarmi

Tânărul în vârstă de 18 ani a fost prins prima dată sâmbătă, când, împreună cu un bărbat din municipiul Râmnicu Vâlcea, fura mai multe produse cosmetice dintr-un magazin cu produse naturiste. 

Cei doi, care au declarat că intenţionau să vândă bunurile furate, au fost predaţi poliţiştilor pentru continuarea cercetărilor.

Duminică seară, tânărul a fost din nou prins la furat de către jandarmii vâlceni.

Bărbatul, însoţit de un alt vâlcean din localitatea Bujoreni, a spart un autovehicul aflat într-o parcare din apropierea unui restaurant, cei doi furând din maşină mai multe bunuri, dar şi bani.

Şi de această dată jandarmii au întocmit documentele legale de constatare a infracţiunii de furt, cei doi bărbaţi fiind predaţi Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri