Un bărbat suspectat că a provocat un accident mortal cu mașina și a fugit a fost arestat

Data publicării:
masina de politie
Mașină de poliție. Foto: Poliția Română

Un bărbat de 31 de ani din Hârșova, județul Constanța, a fost arestat preventiv, joi, fiind suspectat că marți a fost implicat într-un accident în urma căruia o femeie de 62 de ani a murit. Acesta conducea o mașină neînmatriculată, nu avea permis și a fugit de la locul accidentului, informează Mediafax.

Potrivit IPJ Constanța, bărbatul a fost reținut și prezentat instanței, care a decis joi arestarea preventivă.

Accidentul a avut loc marți, pe DJ 222, în comuna Peștera, în urma căruia o femeie, de 62 de ani, a decedat la fața locului.

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din Hârșova, a fost reținut joi de polițiști după ce a fugit de la locul accidentului.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

„Totodată, polițiștii efectueză cercetări pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, față de alți doi bărbați (care se aflau într-o autoutilitară), prezenți la momentul producerii accidentului rutier”, a mai transmis IPJ Constanța.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...