Klaus Iohannis și Maia Sandu condamnă orice provocări de a atrage R. Moldova în acțiuni care îi pot pune în pericol securitatea

Data publicării:
Maia Sandu și Klaus Iohannis la Cotroceni.
Maia Sandu și Klaus Iohannis la Cotroceni. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a vorbit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, despre situația de securitate din regiune și implicațiile conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova și la nivel regional.

Iohannis a reiterat solidaritatea deplină a României cu Republica Moldova. Cei doi oficiali au analizat noi opțiuni concrete de sprijin pe care România îl poate oferi în această criză, pe toate palierele.

Iohannis a spus că a semnat ieri Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău, la 11 februarie 2022. De asemenea, președintele a dat asigurări că sprijinul financiar direct în valoare de 10 milioane de euro către Republica Moldova, anunțat de România cu ocazia Conferinței privind Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, organizată la 5 aprilie 2022 la Berlin și co-prezidată de România, Germania și Franța, va fi operaționalizat în perioada imediat următoare, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Cei doi oficiali au discutat și despre evoluțiile recente înregistrate în regiunea separatistă Transnistria. Iohannis a reiterat poziția țării noastre privind susținerea deplină pentru apelul la calm şi responsabilitate al preşedintelui Maia Sandu. Cei doi șefi de stat au condamnat, totodată, orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni care pot pune în pericol pacea și securitatea Republicii Moldova.

Iohannis a reiterat sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și angajamentul țării noastre de a sprijini în mod activ și concret acest proces, inclusiv prin asistența acordată în această perioadă pentru completarea părții a doua a chestionarului transmis Republicii Moldova de către Comisia Europeană în vederea fundamentării Opiniei pentru acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE.

La rândul său, Maia Sandu a exprimat apreciere și mulțumiri pentru măsurile de sprijin oferite de România, în special în acest context dificil.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...