Legea care reglementează învăţământul online este neconstituțională. Decizie CCR

Data publicării:
judecatorii curtii constitutionale în şedinţă
Curtea Constituţională a României. Foto: Inquam Photos Photos/Octav Ganea

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea legii iniţiate de PSD, care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu. Legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul său.

Hotărârea CCR a fost luată cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat al Curții.

Legea atacată de președintele Iohannis urmăreşte crearea cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. Potrivit lui Iohannis, prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind deturnată voinţa iniţiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Preşedintele precizează că propunerea legislativă iniţiată de 29 de senatori PSD conţinea un singur articol şi avea ca obiect de reglementare exprimarea rezultatelor evaluării, după cum urmează: la nivelul ciclului de achiziţii fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a) prin nivelul atins, referitor la gradul de însuşire a competenţelor - în scopul eliminării presiunii notării asupra elevilor/ părinţilor; la nivelul claselor a III-a şi a IV-a prin note de la 1 la 10 (în scopul familiarizării elevilor de vârstă şcolară mică cu specificul evaluării din ciclul gimnazial); la nivelul ciclului gimnazial secundar şi în învăţământul terţiar non-universitar, prin note de la 1 la 10 sau prin punctaje, în mod similar testelor internaţionale.

El indică faptul că la Camera Deputaţilor propunerea a fost adoptată tacit în forma iniţiatorilor, însă Senatul a renunţat la aceste modificări şi a introdus alte cinci noi articole în Legea nr. 1/2011, cu un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de iniţiatori şi implicit de cel adoptat de prima Cameră.

"Concluzionând, în cazul de faţă, Senatul, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate toate completările, care vizează aspecte importante ale legii, precum modul de desfăşurare a activităţii educaţionale ori organizarea examenelor de admitere pentru anul universitar 2020 - 2021, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie", subliniază Iohannis în sesizare, apreciind că această lege încalcă principiul bicameralismului.

Şeful statului invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii.

Potrivit acestuia, prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prevederile legii criticate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Astfel, şeful statului afirmă că această prevedere intră în contradicţie cu Constituţia care stabileşte că "legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei".

"Nu se poate prezuma că norma legislativă este accesibilă destinatarului, deoarece acestuia nu i se poate pretinde o conduită în funcţie de ipoteza normativă a legii câtă vreme legea se aplică înainte de împlinirea termenului constituţional minim pentru intrarea sa în vigoare. (...) Aşadar, faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituţie", se precizează în sesizarea la CCR.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...