Ludovic Orban, reproșuri către media: De 1 mai, am văzut la toate televiziunile plaje, să stârnească dorul neostoit al românilor

Data actualizării: Data publicării:
Orban a catalogat drept ''ridicolă'' ideea vehiculată de liderul PSD, Marcel Ciolacu, de amânare a datei alegerilor locale
Foto: InquamPhotos/George Călin

Premierul Ludovic Orban a reproșat televiziunilor, la conferința de presă susținută luni, că de 1 Mai au prezentat imagini cu plaje, ceea ce a contribuit la sporirea nerăbdării românilor de a fi ridicate restricțiile.

„Există o mare presiune și aici nu pot să nu remarc cum de 1 Mai am văzut aproape pe toate televiziunile plaje, ca să... cum să spun... stârnească dorul neostoit al oamenilor de mare, de plaje, de munte, de... Totuși, trebuie să mai menținem anumite restricții, n-a trecut încă pericolul”, a declarat Ludovic Orban.

În urmă cu numai o zi, duminică, premierul Ludovic Orban spunea, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că „dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România” și că așa va rămâne.

Eliminarea restricţiilor după data de 15 mai se va face în mod gradual, având la bază un singur criteriu, cel al riscului epidemiologic, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

El a spus că încă nu poate fi autorizată reluarea activității restaurantelor, barurilor, mallurilor, dar hotelurile, în schimb, vor fi deschise de la 15 mai, asta deși deplasările între localități nu vor putea fi făcute decât în anumite condiții, care încă nu au fost stabilite foarte clar.

Citiți și: Orban îl contrazice pe Vela. Relaxarea de la 15 mai a premierului, diferită de cea a ministrului de Interne

Premierul a spus că din punct de vedere economiccontribuția sectorului HORECA la PIB-ul României este limitată și de aceea acest domeniu nu reprezintă deocamdată o urgență, fiind mai importantă sănătatea populației. 

„Ne propunem ca după data de 15 mai, în mod gradual, să eliminăm restricţiile, sigur, având la bază un singur criteriu şi anume criteriul riscului epidemiologic. Această reducere a restricţiilor se va face întâi pentru acele restricţii a căror ridicare generează cel mai mic risc epidemiologic. Evaluarea riscului epidemiologic este făcută de specialişti, de Institutul de Sănătate Publică, de Consiliul de suport tehnico-ştiinţific care funcţionează ca suport pentru Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi această evaluare de risc epidemiologic este cea care stă baza deciziilor pe care le luăm în privinţa ridicării restricţiilor”, a declarat Ludovic Orban, luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

„Vom deschide comerţul. Sigur, cu excepţia mallurilor. Dar comerţul va fi deschis. Şi e important că se deschide comerţul, pentru că oamenii pot să cumpere şi atunci va creşte producţia, va fi un stimulent pentru reluarea producţiei în anumite ramuri. Libertatea de circulaţie în interiorul localităţii cu siguranţă va afecta favorabil companiile care comercializează combustibil, pentru că o să crească consumul. (...) Hotelurile vor fi deschise. Hotelurile nu vor fi sub restricţie după 15 mai. Restricţii vor fi la restaurante, cafenele, baruri. Astea vor rămâne. Din evaluarea de risc epidemiologic, restaurantele - mai ales în spaţii închise - sunt considerate printre cele mai mari riscuri epidemiologice. Şi probabil va mai trece un timp până să se poată da drumul la restaurante, cel puţin în spaţii închise", a precizat Ludovic Orban.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri