MAE: Marinarul român răpit în septembrie a fost eliberat

Data publicării:
GLARUS

Marinarul român răpit în septembrie în largul apelor teritoriale nigeriene a fost eliberat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe, bărbatul urmează să fie repatriat în zilele următoare. Până atunci, el beneficiază de asistenţă consulară mobilă în cadrul ambasadei României la Berna, în Elveţia.

Familia marinarului a fost şi ea informată în privinţa eliberării şi se află în legătură permanentă cu reprezentanţii celulei de criză.

Împreună cu cetăţeanul român, au fost eliberaţi şi ceilalţi membri ai echipajului, se mai arată în comunicatul MAE. Potrivit Sindicatului Liber al navigatorilor, la momentul atacului piraţilor nava era încărcată cu grâu.

Conform presei elveţiene, piraţii au atacat nava Glarus, care transporta grâu de la Lagos la Port Harcourt (sudul Nigeriei), şi au răpit 12 dintre cei 19 membri ai echipajului.

Massoel Shipping este armatorul navei atacate.

Zece luări de ostatici, cu un total de 65 de membri ai echipajelor, au fost comise anul trecut în apele nigeriene. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...