Mai multe localități din județul Constanța au rămas fără apă, după furtunile puternice din cursul nopții

Data publicării:
femeie care porneste un robinet
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au anunţat că în urma ploilor torenţiale din cursul nopţii s-au înregistrat peste 100 de reclamaţii la dispeceratul societăţii, iar cele mai multe au venit din municipiul Constanţa. De asemenea, din cauza vremii nefavorabile, mai multe localităţi din judeţ au rămas fără apă. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române au anunţat cantităţi record de precipitaţii pe litoral în ultimele 24 de ore.

„În urma ploilor abundente, ce au depăşit cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare, într-un interval scurt de timp, la dispeceratul societăţii s-au înregistrat 106 reclamaţii. Cele mai multe au venit din municipiul Constanţa – zonele staţiunea Mamaia, Delfinariu – Piaţa Chiliei, zona Dacia, bulevardul 1 Mai, strada Şoseaua Mangaliei, cartierul Faleză Nord – Ion Raţiu, Km 4-5, cartier Coiciu şi zona Gară. În restul judeţului, s-au înregistrat sesizări din localităţile Agigea, Cumpăna, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Tuzla, Mangalia şi staţiuni. Echipele de intervenţie s-au aflat permanent în teren şi au răspuns la toate solicitările primite”, au transmis reprezentanţii RAJA.
 
Ei au mai anunţat că, din cauza căderilor de tensiune, mai multe localităţi au rămas fără apă, potrivit News.ro. 

„În cursul nopţii trecute, din cauza rafalelor de vânt, s-au înregistrat multiple fluctuaţii şi întreruperi de tensiune, la nivelul mai multor staţii de pompare şi tratare apă potabilă. În această situaţie, abonaţii din localităţile Biruinţa, Topraisar, Pecineaga, Vânători, Costineşti, Dulceşti au rămas fără apă la robinet. Şi la Staţia Tatlageac s-a înregistrat o cădere de tensiune în intervalul orar 03.00-5,25, şi a fost sistată în această perioadă furnizarea apei către consumatorii din localităţile: Mangalia, 23 August, Cap Aurora, Jupiter, Olimp, Saturn,Venus şi Neptun”, a mai precizat sursa citată. 
 
Reprezentanţii RAJA au menţionat că la nivelul municipiului Constanţa este asigurată permanenţa cu 17 echipe de intervenţie, iar în restul judeţului cu alte 31. De asemenea, activitatea comandamentului RAJA pentru situaţii de urgenţă a fost prelungită până luni, la ora 8.00.

„Noi cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat pe litoral în ultimele 24 de ore: Mangalia- 225,9 l/mp,  Cerchezu - 83 l/mp, Tuzla - 118 l/mp, 23 August - 145 l/mp, Constanţa- 53,3 l/mp, Ciocârlia- 40 l/mp”, potrivit reprezentanților Administraţiei Naţionale Apele Române.
 
Precipitaţiile sunt comparabile cu evenimentele din 2005. Sunt afectate de inundaţii pluviale localităţile: Mangalia, 2 Mai, Venus, Jupiter, Saturn. La Tuzla s-a pornit staţia de pompare preventiv. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra