Metrorex anunță măsuri noi la metrou, pentru prevenirea supraaglomerării

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie metrou sursa Enache Ionel 131020 (3)
Aglomerație la stația de metrou Gorjului. Foto: Ionel Enache/DigiVOX

Metrorex vine cu noi măsuri pentru a preîntâmpina supraaglomerarea pe peroane, în vederea limitării riscului de răspândire a coronavirusului. Călătorii vor fi în permanență avertizați să păstreze distanța și se va limita, după caz, accesul în staţiile de metrou, când situația o impune. 

Măsurile se vor aplica de marți, 20 octombrie, și au drept scop prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 pe parcursul călătoriei cu metroul.

Conform unui comunicat de presă al societăţii de transport, transmis Agerpres, personalul Metrorex cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor. Astfel, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi în vederea păstrării distanţei fizice.

Posibilele situații de aglomerare raportate imediat pentru a fi luate măsuri

De asemenea, în vederea luării de măsuri operative, posibilele situaţii de aglomerare vor fi raportate de către personalul Metrorex factorilor de decizie din cadrul societăţii şi Poliţiei Metrou.

În plus, personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie. Totodată, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.

Potrivit sursei citate, în cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, "personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite", iar "personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie".

Începând cu data de 20 octombrie, personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita, după caz, accesul publicului călător în staţiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării.

La rândul său, personalul Metrorex va sprijini Poliţia Metrou, ce asigură acţiuni de patrulare în staţiile de metrou şi intervenţii punctuale împreună cu Jandarmeria, ISU şi alte organe de ordine publică abilitate, în funcţie de situaţia din teren, notează Metrorex.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Aubrey Plaza, despre suferința provocată de sinuciderea soțului ei: „Uneori vreau doar să mă arunc în durere...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Violeta, fiica Andreei Marin, și-a început viața de studentă la Cornell University. Cum arată camera de cămin...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Ce a simțit Christina Applegate când fiica ei a făcut un comentariu răvășitor despre boala ei: „A fost ca un...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...