Metrorex va reduce numărul de trenuri care vor circula pe toate magistralele

Data publicării:
metrou Londra
FOTO: Guliver/ Getty Images

Numărul de trenuri de metrou aflate în circulaţie se va reduce cu 15% până la 20% pe toate magistralele, în funcţie de evoluţia traficului de călători din aceasta perioadă, informează Metrorex.

"În contextul actual, pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus, Metrorex ia măsura reorganizării circulaţiei trenurilor de metrou pe toate magistralele. Astfel, numărul de trenuri aflate în circulaţie se va diminua cu 15% până la 20% , în funcţie de evoluţia traficului de călători din această perioadă. Siguranţa călătorilor rămâne principalul nostru obiectiv", precizează compania într-un comunicat remis miercuri Agerpres.

260 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) au fost confirmate până miercuri, 18 martie 2020, la ora 18:00, pe teritoriul României. Dintre cei 260 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

Astfel, de la ultima informare, cea de la ora 10:00, au fost confirmate încă 14 cazuri noi, după cum urmează:

  • 7 în București,
  • 3 în Brașov,
  • 2 în Constanța,
  • câte unul în Maramureș și Dolj.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 2 ani și 57 de ani.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...