Mii de ieșeni, fără curent electric din cauza unui bărbat care s-a urcat pe un stâlp și a amenințat că se sinucide

Data actualizării: Data publicării:
Orasul Iasi, iarna
Foto: Guliver/ Getty Images

Un bărbat de aproximativ 40 de ani s-a urcat marți dimineață pe un stâlp de înaltă tensiune din Iași, de unde amenință că se sinucide. Pentru că acesta fumează, compania de electricitate a decis să întrerupă curentul în acea zonă, afectând peste 2.000 de persoane din oraș.

ACTUALIZARE 10:30: Alimentarea cu energie electrică a revenit la normal, potrivit companiei de electricitate.

"În această situație ar putea ajunge și Spitalul Sfântul Spiridon, care a fost anunțat de companie că există posibilitatea ca furnizarea energiei electrice să fie întreruptă. Potrivit Dianei Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon, spitalul are curent la ora transmiterii știrii, iar în cazul în care va fi necesar vor fi pornite generatoarele.

În această dimineață, în jurul orei 7.40, la solicitarea ISU Iași au fost deconectate două linii de înaltă tensiune pentru întervenția în siguranță a personalului ISU în vederearea salvării unei persoane urcată pe un stâlp din zona pieței Alexandru cel Bun.

În urma incidentului, a fost afectată alimentarea cu energie electrică la circa 8000 de consumatori din municipiu, zonele Piața Unirii, Centrul civic, Sf. Andrei, Ștefan cel Mare, Cuza Vodă.

Am acționat cu prioritate pentru reluarea alimentării la instituțiile medicale afectate (spitalele Sf. Spiridon, Pneumologie, maternitățile Elena Doamna și Cuza Vodă), ce a fost realizată în intervale de trei pană la 30 minute.

Până la ora 9.00 alimentarea a fost restabilită la circa 90% dintre consumatorii afectați de incident.

Având în vedere că intervenția ISU a fost finalizată, în jurul orei 10.30 au fost reconectate cele doua linii de înaltă tensiune, iar alimentarea cu energie electrică a revenit la normal", se arată într-un comunicat de presă remis de compania Delgaz Grid.

Bărbatul s-a urcat pe stâlpul de electricitate marți dimineață, în jurul orei 8.00, și amenință că se sinucide.

„A fost trimisă autoplatforma cu pernă, este amplasată la baza stâlpului. La locul intervenției este și un echipaj de prim ajutor. ISU este forță de sprijin la solicitarea IPJ, care coordonează intervenția", a declarat, pentru Mediafax, Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

Pentru că bărbatul fumează, compania de electricitate a decis întreruperea curentului electric. Peste 2.000 de persoane din mai multe zone din Iași au rămas astfel fără curent.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...