Ministerul Sănătății a cerut spitalelor să reactiveze planurile pentru COVID

Carla Tănasie Data actualizării: Data publicării:
spital covid
Spital în care sunt tratați pacienți COVID. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Numărul cazurilor de COVID-19 crește alarmant, iar de marți se revine la raportarea zilnică a cazurilor. DSP a cerut spitalelor să reactiveze planurile de reziliență pentru COVID-19.

O adresă trimisă în această dimineață managerilor de spitale de către Direcția de Sănătate Publică București arată o creștere alarmantă a numărului de cazuri, context în care managerii sunt rugați să reactiveze planurile de reziliență pentru COVID-19. Acest lucru înseamnă că spitalele care au renunțat la circuitele pentru pacienții infectați cu SARS-CoV2 trebuie să le refacă.

Luni este așteptată o nouă raportare săptămânală a situației COVID, în condițiile în care Ministerul Sănătății a decis în urmă cu circa o lună ca raporările să nu mai fie făcute zilnic.

Săptămâna trecută a fost o creștere de aproape 8.000 de cazuri noi. Și în această săptămână este așteptată o creștere, în condițiile în care ministerul i-a anunțat pe managerii de spitale că din 12 iulie se va reveni la raportarea zilnică.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus săptămâna trecută într-o conferință de presă că România, la fel ca alte țări din Europa, trece printr-un moment de creștere rapidă a cazurilor de coronavirus, dar că asta nu pune probleme asupra sistemului de sănătate.

Ministrul a declarat că această creștere a infectărilor este cauzată de subvarianta BA5, care este contagioasă și afectează și persoanele vaccinate, și pe cele trecute prin boală.

Rafila a estimat că la începutul lunii august s-ar putea ajunge la 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus pe zi, acesta fiind scenariul pesimist.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri