Exclusiv Ministrul de Interne, despre cazul permiselor de port-armă: Prefectul de Caraș-Severin mi-a înaintat demisia

Data actualizării: Data publicării:
marcel vela - octav ganea 20191114120953_OGN_0538-01
Marcel Vela Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prefectul din Caraș-Severin și-a dat demisia din funcție după ce a fost plasat sub control judiciar, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela, joi dimineață, la Digi24. Matei Lupu este cercetat sub control judiciar într-o anchetă DIICOT și DGA, în care mai mulți polițiști din județ sunt bănuiți că au dat permise de port-armă contra cost, fără ca cei care le solicitau să treacă printr-o examinare serioasă.

„Într-adevăr, este un caz grav, dar trebuie să observăm că în același timp și alți polițiști, în speță DGA împreună cu procurorii DIICOT, și-au făcut datoria și au destructurat această rețea. Sunt excepții, ca în orice situație pe care o întâlnim și în alte domenii de activitate. Această situație de la Caras-Severin ne întristează și ne și deranjează pe cei din Ministerul Afacerilor Interne și pe toți cei care își fac datoria. O văd ca o pată pe imaginea Ministerului, dar una care poate fi curățată în cel mai scurt timp”, a spus Marcel Vela, joi dimineață, la Digi24.

Întrebat cum tratează cazul, ministrul - fost prefect de Caraș-Severin - a răspuns că îl tratează „ca pe o boală”.

„Îl tratez ca pe o boală care trebuie tratată cu multă cerelitate, cu responsabilitate și cât mai urgent, motiv pentru care DGA și-a făcut pe deplin datoria, este pe front împreună cu procurorii DIICOT. La Caraș-Severin, cei care au greșit vor plăti, în urma anchetelor penale se va decide clar vinovăția celor implicați în această rețea”, a mai spus el.

Marcel Vela a dezvăluit la Digi24 și că prefectul de Caraș-Severin și-a dat demisia.

„Prefectul mi-a înaintat demisia. Și-a dat demisia singur și mâine, în ședința de guvern, vom numi alt prefect. Acolo există o situație mai delicată, nu există nici subprefect, mâine vom clarifica aceste aspecte”, a precizat ministrul.

Întrebat dacă ia în calcul verificări suplimentare și în alte județe, Vela a răspuns: „Chiar azi avem o acțiune de care veți lua act, presa și publicul, în timp util, la momentul potrivit, după ce viom finaliza acțiunile și în alte județe”.

Prefectul de Caraș-Severin, Matei Lupu, a fost pus sub control judiciar de procurorii DIICOT pentru că ar face parte dintr-o rețea care vindea permise de port armă.

Polițiștii ar fi eliberat astfel de documente la recomandarea prefectului, spun anchetatorii. Unii dintre beneficiari erau apropiați ai acestuia. Alții ar fi dat mită ca să obțină permisele fără să participe la cursurile obligatorii. Un astfel de candidat care a obținut dreptul de a ieși la vânătoare, deși nu era pregătit, și-a împușcat din greșeală fratele minor în luna august.

În total, 10 persoane au fost duse la audieri. Cinci dintre ele au fost reținute. Printre acestea se numără și șeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, Radu Ştefan.

Poliţiştii din ţară care au conexiuni cu reţelele infracţionale, chemaţi la audieri

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că urmează, în următoarea perioadă, o „curăţenie” în minister, în sensul că poliţiştii din toată ţara care au legături cu reţelele infracţionale vor fi chemaţi la audieri şi traşi la răspundere.

„Poliţiştii care au legături, conexiuni cu reţele infracţionale sunt în vizorul poliţiştilor care îşi vor face datoria, în următoarea perioadă, la nivelul întregii ţări. După Caraş-Severin, în zilele următoare, poate chiar de azi, şi în alte judeţe, poliţiştii care au legătură cu o reţea infracţională vor fi chemaţi la audieri”, a anunţat ministrul de Interne.

Potrivit lui Marcel Vela, vor continua toate acţiunile de „curăţenie”, astfel încât Ministerul de Interne să fie apreciat de populaţie.

Redactor: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...