Video Misterul panterei bulgărești. Apel la 112 după ce ar fi fost văzută într-unul dintre cartierele orașului Giurgiu
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images
Autoritățile din două țări caută o panteră neagră care ar fi evadat de pe o proprietate din Bulgaria, iar acum ar fi fost văzută la noi, prin Giurgiu. Cel puțin asta susține un vânător. Bulgarii caută pantera de pe 19 iunie. Autoritățile de la sud de Dunării au interzis inițial accesul pe platoul Șumen, unde a fost văzută prima oară, apoi restricțiile au fost mutate în zona Razgrad. Aparent acum e în România, relatează Digi24.
„În data de 30 iunie, în jurul orei trei, un echipaj din cadrul inspectoratul lui de Jandarm Județean Giurgiu a fost direcționat în cartierul Ristru din municipiul Giurgiu, în urma unui apel 112 prin care o persoană sesiza că ar fi observat un animal care părea fi o panteră neagră. Ajungi la fața locului, jandarmii au constatat faptul că animalul descris de apelant, nu se afla în zonă. Totodată, nu au fost găsite alte urme sau indicii. Jandarmeria Giurgiu a permanentizat măsurile de verificare și monitorizare pe întreaga rază a județului Giurgiu și este prezentă la datorie, indiferent de caracterul de noutate al activității”, spune Mădălina Ranteș, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Giurgiu.
„ Acest animal nu-și va pierde niciodată instinctul de vânătoare și e este foarte impredictibil și foarte greu de gestionat un astfel de animal, indiferent că vorbim de leopard, jaguar, leu, tigru crescut la mână, este foarte periculos și foarte posibil ca oricând animalul să-și atace stăpânul”, explică Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice din Brașov. „Trebuie tratat cu precauție, indiferent dacă este un zvon sau nu, iar dacă e, e foarte important că dacă cumva ne întâlnim cu acest animal, să păstrăm distanța, să ne depărtăm în liniște și fără grabă, pentru că astfel vom atrage atenția. Aceste animale reacționează la mișcări bruște și cu siguranță trebuie anunțat serviciul 112”.