Modificările care vin de la 1 octombrie

Data publicării:
taxe platya

Luna octombrie vine cu unele modificări. De mâine, medicii vor primi mai mulţi bani pentru gărzi, iar proprietarii de case şi de maşini care nu şi-au achitat dările către stat vor fi penalizaţi.

Noul sistem de plată a gărzilor pentru medici intră în vigoare de la 1 octombrie. Astfel, un rezident de anul 3 va câştiga cel puţin 257 de lei pentru o gardă în timpul săptămânii, şi 411 până la 547 de lei pentru o gardă în weekend. În cazul unui medic primar, cu peste 20 de ani vechime, o gardă la sfârşit de săptămână ajunge la 1.200 de lei. Potrivit ministrului Sănătăţii, banii vor proveni din bugetele spitalelor.

Tot de la 1 octombrie, proprietarii de case şi de maşini care nu şi-au plătit taxele vor fi penalizaţi. Primăriile vor calcula majorări de întârziere de 1% pe lună din suma datorată. Autorităţile locale acordă şi reduceri de taxe, 10%, însă numai proprietarilor care au achitat integral până la 30 iunie.

840 de salariați ai Complexului Energetic Hunedoara vor fi disponibilizaţi de pe 1 octombrie. Aceştia vor primi plăți compensatorii de circa 3,31 milioane de lei din bugetul asigurărilor sociale pentru acest an. Compania are datorii de 1,5 miliarde de lei, iar de la începutul acestui an se află în insolvenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...