Moment istoric pentru locuitorii din Drumul Taberei. Astăzi se decide când va fi deschisă Magistrala 5

Data publicării:
O comisie de specialitate face probe la metroul de pe magistrala 5
Foto: INQUAM / Octav Ganea

Suntem la un pas distanță de deschiderea metroului din Drumul Tabere. Astăzi va fi stabilită data exactă la care tronsonul care leagă vestul Bucureștiului de centrul Capitalei va fi dat în trafic.

Potrivit oficialilor, magistrala ar urma să fie deschisă pentru călători cel mai târziu săptămâna viitoare. Opt comisii de specialitate au recepționat până miercuri finalul lucrărilor, iar astăzi comisia centrală urmează să decidă punerea în funcțiune.

Pe 22 iunie a fost anunțată ultima amânare a inaugurării liniei de metrou. A fost nevoie de 9 ani de lucrări și de 16 miniștri ai transporturilor pentru finalizarea primei magistrale de metrou de după Revoluție.

Noua Magistrală 5 de metrou leagă Drumul Taberei, adică zona de sud-vest, de centrul Capitalei. Secțiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței, are aproape 7 kilometri lungime, 10 stații și un depou. Valoarea integrală a proiectului este de 3,4 miliarde de lei.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
David Popovici și Pan Zhanle, fotografiați de iubita înotătorului român: "Nu există destule complimente...
Pro FM
Ultimul drum al lui Ozzy Osbourne și o familie dărâmată de durere. Lacrimi, flori și aplauze pe străzile din...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Apărătorii ucraineni reinventează tactici romane anticavalerie pentru a obține un raport devastator de 66 la...
Newsweek
Șantaj la Bolojan după tăierea pensiilor speciale cu mii de lei. 1.000 magistrați ar demisiona
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Ozzy Osbourne, condus pe ultimul drum de mii de fani în Birmingham. Sharon și copiii, sfâșiați de durere