Nicolae Ciucă a discutat cu Donald Tusk la congresul PPE: M-a asigurat de deplinul său sprijin pentru aderarea României la Schengen

Data publicării:
Nicolae Ciucă, Donald Tusk și Siegfried Mureșan discută la o masă rotundă la congresul PPE
Foto: Twitter/@NicolaeCiuca

Premierul Nicolae Ciucă a discutat, marți, cu președintele la final de mandat al Partidului Popular European, Donald Tusk. Ciucă spune că Tusk l-a asigurat de „sprijinul deplin” pentru aderarea României la spațiul Schengen. Partidul Popular European, din care face parte și PNL, își organizează congresul pe 31 mai și 1 iunie și își va alege un nou președinte.

„I-am mulțumit președintelui Donald Tusk pentru leadership-ul său la conducerea Partidului Popular European și i-am urat succes.

Am discutat despre situația economică și politică în România și Uniunea Europeană și despre provocările din fața noastră. Președintele Tusk m-a asigurat de deplinul său sprijin pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a scris premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj pe Twitter.

Tusk, fost prim-ministru al Poloniei și fost președinte al Consiliului European, şi-a anunţat, anul trecut, intenţia de a reveni în politica internă pentru a conduce principalul partid de opoziţie, Platforma Civică, în vederea câştigării alegerilor parlamentare din Polonia din 2023.

La congresul PPE și-a anunțat candidatura pentru președinție doar liderul partidului în Parlamentul European, Manfred Weber.

În prezent, Partidul Popular European include 81 de partide (printre care Partidul Naţional Liberal, Partidul Mişcarea Populară şi UDMR) din 43 de ţări, preşedinţii Comisiei Europene (Ursula von der Leyen) şi Parlamentului European (Roberta Metsola), şefi de stat sau de guvern din şapte ţări membre UE - Austria, Cipru, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi România - şi trei din afara Uniunii, nouă membri ai Comisiei Europene şi cel mai numeros grup politic (176 de membri) din Parlamentul European.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri