Nicolae Ciucă discută astăzi cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie

Data actualizării: Data publicării:
Premierul României, Nicolae Ciucă susține o conferință de presă în Molodva, pe 23 martie 2023.
Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia Images

Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, pentru a discuta pe marginea revendicărilor acestora. Consultările sunt programate să înceapă la ora 14,00, potrivit Biroului de presă al Guvernului.

Sâmbătă, premierul Ciucă a precizat că soluţia pentru revendicările sindicatelor din Educaţie este în legea salarizării unitare. „În consecinţă, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susţinerea coaliţiei pentru a realiza legea salarizării unitare şi reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL doreşte ca revendicările profesorilor să fie soluţionate de urgenţă, ca şi problema pensiilor speciale”, spunea Ciucă, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat că va participa şi el la negocierile de la Guvern, din respect pentru profesori şi pentru ca, luni, copiii să poată merge la şcoală. „Educaţia a peste trei milioane de copii, dar şi veniturile a aproape 300.000 de angajaţi din învăţământul românesc sunt, evident, mult mai importante decât orice viitoare funcţie din Guvernul României! (...) Mâine voi fi prezent la Guvern, la negocierile cu sindicatele din Educaţie, din respect pentru cadrele didactice, dar şi pentru ca luni copiii noştri să poată merge la şcoală”, a scris sâmbătă Marius Budăi pe pagina sa de Facebook.

Sindicatele din Educaţie intenţionează să declanşeze luni greva generală, revendicările lor vizând: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...