Nouă bărbați care au luat sute de mii de lei de la bătrâni prin amenințări au fost prinși de polițiști

Data publicării:
bani

Poliţia Capitalei a reţinut nouă bărbaţi acuzaţi de comiterea multor infracţiuni, printre care înşelăciune şi tâlhărie calificată, vizând persoane cu o vârstă înaintată şi o stare de sănătate precară, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 220.000 lei.

În perioada iunie - iulie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale - Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au desfăşurat cercetări cu privire la activitatea unui grup infracţional nestructurat specializat în comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi tâlhărie calificată.

"Membrii grupului ar fi abordat persoanele vătămate cărora, sub pretextul efectuării unor lucrări la acoperişurile imobilelor, le percepeau sume mari de bani, cu o valoare vădit disproporţionată, iar ulterior ar fi recurs, pentru intimidare, şi la acte de violenţă verbală şi ameninţări", informează Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au prins marţi, în flagrant delict, patru bărbaţi, imediat după ce, folosind acelaşi mod de operare, au deposedat o persoană, în vârstă de 67 ani, de suma de 17.000 lei.

"În scurt timp, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale - Sector 1 au depistat în flagrant alţi cinci bărbaţi, din acelaşi grup, imediat după ce au încercat, prin aceeaşi metodă, să deposedeze de o sumă de bani o altă persoană de 91 ani. Toate persoanele au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că aceştia, până în prezent, ar fi prejudiciat mai multe persoane cu aproximativ 220.000 lei", se mai arată în comunicat.

Cei nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 de ani şi 35 de ani au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale - Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, înşelăciune, tentativă la înşelăciune, ameninţare, violare de domiciliu şi distrugere.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri