Video O femeie care a consumat alcool a blocat circulaţia feroviară la Eforie Nord după ce a ajuns cu BMW-ul pe șine

Data actualizării: Data publicării:
Poliție
Foto: Profimedia

Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În urma incidentului nu au fost persoane rănite, informează News.ro.

„La data de 10 mai, în jurul orei 13.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Eforie au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism s-ar afla pe linia de cale ferată din Eforie Nord. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, la faţa locului fiind identificată şi conducătoarea auto, o femeie, de 36 de ani. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Ei au precizat că femeia a fost transportată la spital pentru recoltarea de probe biologice ca să fie stabilită alcoolemia în sânge.

În urma incidentului, nu au fost înregistrate victime.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Deoarece maşina a rămas blocată pe linia întâi în zona Eforie Nord, două trenuri au aşteptat retragerea acesteia pentru a putea circula. Autoturismul, un BMW model vechi, a fost înlăturat după jumătate de oră.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...