O femeie şi un bărbat din Sibiu au lovit intenționat cu mașina, pe rând, doi tineri în urma unei șicanări în trafic

Data actualizării: Data publicării:
ma sina de poliie cu girofar noaptea
FOTO: Facebook Poliția Română

O femeie şi un bărbat din Sibiu au fost reţinuţi duminică pentru 24 de ore, după ce sâmbătă noapte ar fi lovit intenţionat cu maşina doi tineri pe o stradă din centrul orașului, în urma unei şicanări în trafic. Atât femeia, cât și bărbatul reținuți i-ar fi lovit cu mașina, pe rând, pe cei doi bărbați, unul dintre ei fiind purtat pe capotă câţiva zeci de metri, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

„În cursul acestei zile, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului în vârstă de 43 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, precum şi a femeii în vârstă de 40 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor. Cele două persoane au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu. Cercetările în acest caz continuă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, citată de Agerpres.

Sâmbătă noaptea, „în jurul orei 23.55, în municipiul Sibiu, în timp ce conduceau două autoturisme pe strada Constituţiei, între doi conducători auto, o femeie în vârstă de 40 de ani, din judeţul Sibiu, respectiv un bărbat în vârstă de 23 de ani, din judeţul Olt, s-ar fi produs o şicanare. După ce au oprit la semaforul din intersecţia cu strada 9 Mai, pasagerul din maşina condusă de femeie, un sibian în vârstă de 43 de ani, şi şoferul celuilalt autoturism au coborât din maşini, după care primul l-ar fi lovit cu pumnul pe celălalt în zona capului. Pasagerul din maşina condusă de către bărbat, sibian în vârstă de 35 de ani, a coborât şi el din maşină pentru a aplana starea conflictuală, poziţionându-se împreună cu prietenul său în faţa celuilalt autoturism la volanul căruia se afla femeia. În acest moment, femeia ar fi accelerat conducând spre cei doi bărbaţi, lovindu-l pe şofer în zona membrelor inferioare şi acroşându-l uşor pe pasager. Imediat după acest incident, femeia a oprit, la volan urcându-se bărbatul de 43 de ani care ar fi demarat spre pasagerul din cealaltă maşină, l-ar fi lovit, l-ar fi purtat pe capotă câţiva zeci de metri, după care ar fi virat brusc, bărbatul căzând pe partea carosabilă, iar şoferul continuându-şi deplasarea”, se arată într-un comunicat al Poliției Sibiu.

Cele patru persoane implicate în acest incident în trafic au fost identificate la spital.

Conducătorul auto şi pasagerul din maşina sa au primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

„La locul producerii evenimentului s-au deplasat de urgenţă poliţişti de investigaţii criminale şi poliţişti criminalişti din cadrul IPJ Sibiu, însoţiţi de procuror criminalist, în urma cercetărilor efectuate conturându-se suspiciunea rezonabilă privind comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, respectiv tentativă la omor. Astfel, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmând ca, în urma anchetei, să fie stabilite cu exactitate toate circumstanţele săvârşirii faptelor în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...