Foto Operațiunea ”Dorel”, la Suceava. O trecere de pietoni duce dintr-un sanț într-un parapet

Data actualizării: Data publicării:
trecere de pietoni
La Suceava, a apărut trecerea de pietoni care pornește dintr-un parapet și se termină în șanț. Foto: Facebook/ Suceava Fail

Pe o stradă care face legătura între zona centrală a Sucevei și cea comercială, de două zile, oameni se uită lung la o trecere de pietoni apărută peste noapte. Nu că nu ar fi avut nevoie de ea, dar se întreabă cum să o și folosescă. Zebra pornește dintr-un parapet pe care omul ar trebiui să îl sară ca să ajungă pe trecere, dar când ar ajunge în partea cealaltă trecătorul riscă să cadă în șanț. Autoritățile sucevene, sesizate de localnici, spun că vor rezolva ciudățenia.

Primăria Suceava a bătut palma cu o firmă pentru ca aceasta să se ocupe exemplar de montarea indicatoarelor și a marcajelor rutiere. Înțelegerea a costat municipalitatea 129.000 euro pentru aceste lucrări, potrivit știreasucevei.ro

O trecere de pietoni, apărută pe asflat, în apropiere de pe Podulul Unirii i-a determinat pe localnici să se întrebe dacă a fost marcată cu ochii închiși sau la bătaie de joc. Marcajul, a apărut pe o stradă fără trotuare, pornește din dreptul unui parapet și se termină în dreptul unui șanț, pe partea cealaltă a drumului.

 

trecerea de pietoni din parapet în șanț
Foto: Facebook/Suceava Fail
trecere de pietoni din parapet în șanț
Foto: Facebook/Suceava Fail

Această zebră apare în proiectul tehnic de modernizare avizat inclusiv de Poliția Rutieră, scrie presa din Suceava.

Reprezentanții primăriei se apără și spun că proiectul nu este finalizat și urmează ca parapetul să fie scurtat.

Între timp, trecerea de pietoni poate fi un real pericol pentru oricine se avântă să o folosească.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri