(P) Autoarea Raluca Niță decodifică forța gesturilor liderului Vladimir Putin în noua sa carte, „Limbajul nevăzut al puterii”

Data actualizării: Data publicării:
main

Autoarea Raluca Niță lansează volumul Limbajul nevăzut al puterii, o carte care aduce în prim-plan o temă actuală și adesea ignorată: comunicarea nonverbală în geopolitică. Publicată în limba engleză, lucrarea este disponibilă la nivel internațional pe principalele platforme de distribuție digitală, atât în format EPUB, cât și tipărit.

Cartea explorează limbajul corpului, expresiile faciale și gesturile liderului rus Vladimir Putin, dezvăluind cum acestea pot influența percepții, negocieri și chiar decizii strategice internaționale. Raluca Niță îmbină teoriile unor specialiști recunoscuți – precum Allan Pease, Paul Ekman, Joe Navarro sau Charles Darwin – cu o analiză aplicată a comportamentului nonverbal din perspectiva diplomației și a psihologiei politice.

„Trăim într-o lume în care o privire poate transmite mai mult decât un discurs întreg. Limbajul nevăzut al puterii este despre acele momente tăcute care definesc direcția unui război sau soarta unei alianțe. Este o carte pentru cei care vor să înțeleagă cum se comunică în spatele ușilor închise, fără cuvinte, dar cu impact major”, spune autoarea.

Lucrarea urmărește parcursul lui Vladimir Putin de-a lungul celor cinci mandate prezidențiale, analizând modul în care acesta folosește gesturile pentru a impune control, a genera teamă sau a negocia subtil. De la anexarea Crimeei până la războiul din Ucraina, cartea oferă o perspectivă originală asupra modului în care imaginea și emoția pot fi folosite ca arme de influență. Regimul Putin manifestă o formă de putere nomadică, instabilă și adaptativă, în care figura „Homo Sacer” simbolizează cetățeanul sacrificabil. Prin suspendarea normelor, controlul devine absolut, iar excepția se transformă în regulă de guvernare.

Disponibilitate

Volumul este disponibil în format digital și poate fi achiziționat online de pe următoarele platforme:

Amazon
Barnes & Noble
Apple Books
Vivlio
Smashwords
Kobo
Everand
The Palace Project
Fable
Hoopla

Despre autoare

Raluca Niță este dublu licențiată în Drept și Studii Europene, deține un masterat în diplomație și un Executive MBA în administrarea afacerilor. A semnat articole pentru Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu“, parte a Academiei Române, și pentru Institutul Diplomatic Român. Are o vastă experiență în negociere instituțională, legislație și parteneriate strategice, atât la nivel național, cât și european. A activat în instituții-cheie ale statului român – Parlament, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe – iar în prezent ocupă funcția de Director de Reglementare și Afaceri Publice, colaborând cu actori instituționali strategici. Vorbește fluent engleza, franceza și italiana, și are cunoștințe de bază de rusă și spaniolă.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul supermarketurilor pe 30 noiembrie și 1 decembrie 2025: ce magazine sunt deschise și până la ce oră
Digi FM
Cum arată tabloul pe care Irina Columbeanu l-ar fi vândut cu 20.000 de euro. Tânăra spunea că mama ei și Mr...
Pro FM
Loredana Groza, într-o rochie scurtă, cu un decolteu adânc. Fanii, extrem de duri: „Pozele nu au nicio...
Film Now
Emoționată. Demi Moore spune povestea dulce a unei poze în care apare cu Bruce Willis și fetele lor: Cred că...
Adevarul
40.000 de pelerini au ajuns la Mănăstirea Prislop. Imagini cu „asaltul” românilor la locul de veci al lui...
Newsweek
35 senatori PSD vor să schimbe legea pensiilor. Ce perioade devin contributive? Ce pensionari iau bani în plus
Digi FM
Elton John, mărturisiri despre lupta „devastatoare” cu problemele de sănătate: Ultimele 15 luni au fost...
Digi World
Ce se întâmplă în corp când bei patru cești de cafea pe zi. Studiul care schimbă tot ce știai
Digi Animal World
Momentul când un vultur aruncă o pisică în mașina unei șoferițe: „Mi-a spart complet parbrizul”
Film Now
Mărturisirea lui Hugh Grant l-a șocat pe Justice Smith. „Am întrebat-o pe Rosamund Pike: Crezi că a fost...
UTV
Gina Pistol și Smiley locuiesc încă cu chirie, deși și-au cumpărat două locuințe. „Anul viitor trebuie să...