Panică într-un cămin studențesc din Timișoara unde un etaj s-a umplut de fum. 55 de studenți au ieșit în grabă din clădire

Data publicării:
cami studentesc in timisoara
Panică într-un cămin studențesc din Timișoara unde un etaj s-a umplut de fum. FOTO: captură Digi24

Un cămin din Timișoara, în care se aflau 55 de studenți, s-a umplut de fum. Tinerii au ieșit singuri din clădire înainte de venirea pompierilor. 

O persoană s-a intoxicat ușor cu fum și a primit îngrijiri medicale la fața locului, după ce a refuzat să fie transportată la spital.

Miercuri seară, la ora 22.46, la numărul de urgenţe 112 a fost semnalată prezenţa fumului într-un cămin studenţesc de pe strada Regiment 13 Călăraşi din Timişoara, în apropiere de centrul oraşului, unde se află un cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie.

”A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi trimişi la locul intervenţiei 15 pompieri cu o autospecială de primă interventie si comandă, 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat că etajul 3 al căminului studenţesc era inundat cu fum”, a transmis ISU Timiş.

Ca urmare, 55 de persoane au ieşit din clădire. Una dintre persoanele autoevacuate a primit îngrijiri medicale la faţa locului, în urma inhalării de fum, dar a refuzat transportul la spital.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea fumului din clădire şi verificarea spaţiilor în vederea evacuării persoanelor şi urmează să se stabilească de la ce a pornit fumul.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu