Video Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pulmonare pentru bolnavii de coronavirus din Suceava

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc saluta din papamobil multimea de la Blaj
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pulmonare pentru bolnavii de Covid-19 internaţi la spitalul din Suceava, cel mai mare focar de infecţie cu noul coronavirus din România, informează Vatican News.

„Un semn de apropiere față de bolnavii de Covid-19, dar și de susținere a personalului sanitar din cel mai mare focar al pandemiei de coronavirus din România. Astfel poate fi considerat gestul concret pe care papa Francisc l-a făcut față de bolnavii infectați cu noul coronavirus din Suceava, pentru care a trimis astăzi din Cetatea Vaticanului diverse materiale medicale”, se arată în materialul publicat de Vatican News.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cu aproapte 25% din totalul infectărilor la nivel național, orașul Suceava și alte comune din împrejurimi sunt în carantină totală de mai multe săptămâni.

Conform Vaticanului, materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a papei. În ciuda dificultăților de aprovizionare de pe piața medicală internațională, prelatul a reușit să colecteze pentru bolnavii din România cinci ventilatoare pulmonare – două fiind de ultimă generație -, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare.

„O îmbrăţişare din partea Sfântului Părinte”

„Aceste ventilatoare medicale pleacă acum spre România ca un semn, o îmbrățișare din partea Sfântului Părinte în această situație dificilă pentru lumea întreagă”, a declarat cardinalul Krajewski.

Din voința papei Francisc, cele cinci ventilatoare pulmonare sunt destinate bolnavilor de Covid-19 aflați în terapie intensivă la Spitalul din Suceava. Prin episcopul diecezei de Iași, papa Francisc transmite totodată direcțiunii spitalului, personalului medical și, în special, celor bolnavi că este aproape de ei cu rugăciunea sa și le împarte cu afecțiune Binecuvântarea apostolică, semn al doritelor ajutoare și mângâieri cerești.

În România, până în acest moment, au fost confirmate oficial 9.710 de infecţii cu noul coronavirus, iar 527 de persoane au murit din cauza Covid-19. Peste 2.400 de persoane s-au vindecat.

Pandemia de Covid-19 a modificat radical activitatea și în Cetatea Vaticanului, Piața și bazilica Sfântul Petru fiind închise pentru pelerini și turiști din 10 martie.

Mesajul de Paşte din acest an a fost rostit de papa Francisc piaţa Sfântul Petru, în absenţa credincioşilor. Mai multe evenimente programate în lunile martie, aprilie și mai au fost amânate.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"