Patriarhul Daniel cere creșteri de salarii pentru personalul neclerical

Data publicării:
patriarhul daniel la palatul cotroceni
Patriarhul Daniel. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a solicitat miercuri, în cadrul unei întâlniri a reprezentanţilor cultelor cu reprezentanţi ai statului, creşterea salariului personalului neclerical al cultelor recunoscute la nivelul salariului minim pe economie.

„Aşteptăm cu speranţă concretizarea creşterii sprijinului salarial pentru personalul neclerical al cultelor recunoscute la nivelul salariului minim pe economie, prin aplicarea urgentă a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2024 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, întrucât unităţile de cult cu venituri reduse întâmpină dificultăţi crescute în asigurarea fondurilor proprii necesare funcţionării”, a spus PF Daniel, în cuvântul rostit la întâlnirea care a avut loc la Muzeul Naţional de Artă al României, potrvit Agerpres.

El a mai cerut Guvernului completarea cadrului legislativ pentru majorarea de la 30% la 40% a ponderii posturilor clericale pentru care se alocă sprijin la salarizare de la bugetul de stat în cuantum de 80%.

„Folosim această ocazie pentru a cere Guvernului României să completeze Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Capitolul III - Culte, lit. E, art.2 alin.4, astfel încât să se majoreze de la 30% la 40% procentul posturilor clericale pentru care se alocă sprijin la salarizare de la bugetul de stat în cuantum de 80%, deoarece numărul unităţilor de cult aflate în această situaţie de insuficienţă a fondurilor necesare funcţionării este foarte mare, mai ales în mediul rural”, a spus patriarhul.

El a subliniat că atât Legea bugetului de stat pentru anul 2024, cât şi o serie de acte normative cu impact bugetar pozitiv asigură premisele dezvoltării activităţilor cultelor recunoscute şi în acest an.

Înaltul ierarh a calificat drept „foarte potrivită” şi „actuală” propunerea declarării zilei de 16 mai ca Ziua libertăţii religioase în România, „întrucât unul dintre momentele cele mai importante ale cooperării din ultimii 30 de ani între stat şi culte a fost consensul unanim pentru semnarea în ziua de 16 mai 2000, la Snagov, a Declaraţiei cultelor religioase pentru integrarea României în Uniunea Europeană”.

La întâlnire au luat parte ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Teodora Preoteasa.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...