Pe Transfăgărășan ninge și stratul de zăpadă este de 10 centimetri. La Vârful Omu au fost -8,5 grade Celsius, cel mai frig din Europa

Data actualizării: Data publicării:
zapada la munte
La Vârful Omu au fost -8,5 grade Celsius, cel mai frig din Europa. FOTO: Facebook Gabriel Jugănaru

Pe crestele munților au apărut deja primele zăpezi. Pe Transfăgărășan stratul de zăpadă depus a atins 10 centimetri și continuă să ningă. La stația meteo de la Vârful Omu au fost înregistrate minus 8,5 grade Celsius, cea mai mică temperatură înregistrată în Europa, ieri.

"Azi dimineață am intervenit din nou pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil atât pe partea partea nordică, în județul Sibiu, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, cât și pe versantul sudic, în județul Argeș, între Piscul Negru și tunel", a anunțat, joi dimineață Direcția de Drumuri Brașov.

În zonă continuă să ningă, iar temperaturile de la altitudine au coborât sub zero grade. Stratul de zăpadă atinge în unele zone zece centimetri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Direcția de Drumuri Brașov avertizează șoferii că, deși circulația este deschisă pe Transfăgărășan pe timpul zilei, trebuie să circule cu prudență pe toate drumurile montane și să nu se aventureze în zone cu zăpadă dacă nu au mașina pregătită pentru iarnă.

Ieri, pe Vârful Omu au fost -8,5°C, în timp ce în Rusia au fost -8,2°C la Kepino, iar în Finlanda -6,5°C.

Ziua a fost cea mai friguroasă de la începutul toamnei. 

Un telespectator a trimis redacției Digi24 imagini de pe vârful Piatra Arsă.


Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri