Ploieștenii vor avea din nou apă caldă, după mai bine de două luni

Data publicării:
O persoană dă drumul la apă la chiuvetă.
Foto: GettyImages

Locuitorii din Ploiești vor avea din nou apă caldă, după mai bine de două luni, a anunțat marți seara primarul Andrei Volosevici. Potrivit edilului, primăria a primit avizul Consiliului Concurenței pentru a prelua de la Consiliul Județean serviciul de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat. Cel mai probabil, ploieștenii vor primi apă caldă până pe 16 octombrie, spune Volosevici.

Potrivit primarului, primăria va atribui direct către firma Termo Ploiești contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică într-o ședință urgentă convocată în această seară.

„Am obţinut avizul Consiliului Concurenței cu privire la intenția de atribuire directă către SC TERMO PLOIEŞTI SRL a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat, în sistem producție, transport, distribuție al municipiului Ploiești (obligatoriu conform legii)”, a anunțat edilul într-o postare pe Facebook.

Ploieştenii au rămas fără apă caldă de la 1 august, iar edilul a anunțat că cel mai probabil situația va fi remediată până pe 16 octombrie.

„M-am asigurat ca avem necesarul de gaz până la sfârșitul lunii, iar pe 15, cel mai târziu 16 octombrie, ploieștenii vor avea apă caldă și căldura. Totodată, ieri s-a finalizat procesul de predare-primire între Consiliul Judeţean Prahova şi Municipiul Ploieşti a rețelei primare de termoficare şi a SACET Brazi”, a mai spus primarul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...