Video „Plopul lui Eminescu”, prăbușit la Iași în timpul unei furtuni, va fi folosit de sculptori. Creațiile vor fi expuse în același loc

Data actualizării: Data publicării:
Copac Eminescu ISU iasi 2
Foto: ISU Iași

Unul dintre plopii din Iaşi care s-a prăbuşit acum două săptămâni, în urma unei furtuni violente, va fi folosit de artişti în cadrul unei tabere de sculptură, iar operele de artă realizate vor fi instalate în zona în care a căzut copacul.

Plopul doborât de vânt era declarat monument al naturii, fiind sursă de inspiraţie pentru Mihai Eminescu, când a scris poezia Pe lângă plopii fără soţ”.

Edilul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, miercuri, că a luat legătura cu societatea Servicii Publice SA din cadrul Primăriei şi că a decis ca lemnul de la acel plop să fie pus sub conservare.

„Vom face apoi o tabără de sculptură la Iaşi şi vom pune lemnul la dispoziţia artiştilor, pentru a sculpta ceva din creaţia lui Eminescu. Acele opere de artă le vom instala pe strada Plopii fără Soţ, unde s-a prăbuşit copacul. Arborii sunt ca oamenii. Se nasc, se dezvoltă, se maturizează, apoi mor”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În 11 iunie, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină, în municipiul Iaşi, pe strada Plopii fără Soţ, unde un plop de mari dimensiuni, declarat monument al naturii, s-a prăbuşit pe spaţiul public din cauza unei furtuni, afectând un gard perimetral şi reţeaua de electricitate.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu a angajat un avocat, descoperirea...
Digi FM
Cheloo, prins de poliţişti după ce ar fi făcut scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului. A fost testat...
Pro FM
Nicole Cherry, după ce a fost criticată pentru că a cântat în deschiderea concertului lui JLo.: „Unii văd...
Film Now
Liam Neeson și Pamela Anderson, însoțiți de copiii lor la premiera „Naked Gun”. S-au comportat ca o familie...
Adevarul
Scene incredibile pe litoral. O tânără i-a luat câinele unei femei după ce a suprins-o lovindu-l cu piciorul...
Newsweek
Bolojan, anunțul momentului despre pensiile militare. „Avem nevoie de minim 3 luni"
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
UTV
Aur pentru David Popovici la Mondialele din Singapore: „M-am bucurat mai mult decât la Jocurile Olimpice”