Alegeri prezidențiale 2019. Deputata care și-a fotografiat votul și l-a postat pe Facebook a fost amendată cu 2.000 de lei

Data publicării:
Cristina Iurisniti
Foto: Facebook / Cristina Iurișniți

Deputata USR din Bistrița-Năsăud Cristina Iurișniți, care și-a pozat buletinul de vot și a postat fotografia pe Facebook, a fost amendată cu 2.000 de lei.

Am analizat plângerea formulată împotriva postării făcute de doamna Cristina Iurișniți și am dispus înlăturarea de pe rețeaua de socializare a buletinului de vot postat de doamna Iurișniți. Am sesizat Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale”, a declarat președintele Biroului Electoral Județean, judecătorul Reghina Berari, potrivit Mediafax.

Între timp, Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud s-a autosesizat și a început o serie de cercetări în acest caz, fotografierea buletinului de vot fiind strict interzisă de lege.

Polițiștii au stabilit că deputatul USR nu a respectat legea electorală și a continuat campania, dându-i o amendă de 2.000 de lei.

În acest caz a fost aplicată o amendă pentru continuarea propagandei electorale. Este vorba de o amendă în valoare de 2.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița Năsăud, Crina Sîrb.

Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud a primit o contestație din partea PSD împotriva deputatului USR Cristina Iurișniti, care a postat pe Facebook o fotografie cu buletinul de vot ștampilat și un mesaj în care explica pentru ce a votat.

Legislația spune că fotografierea buletinului de vot este strict interzisă, iar cei care filmează sau fotografiază prin orice mijloace buletinul de vot în timpul exercitării dreptului de vot riscă o amendă cuprinsă între 600 și 1.000 lei.

Un caz similar a fost și la Giurgiu, unde fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, a fost sancționat cu avertisment după ce a pus pe Facebook o poză cu buletinul de vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...