Alfred Simonis: Nu doresc ieşirea de la guvernare. Putem găsi formule de colaborare cu partidele cu care nu ne iubim foarte tare

Data publicării:
simonis vorbeste la tribuna parlamentului
Alfred Simonis. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, spune că nu îşi doreşte ieşirea PSD de la guvernare şi că pot fi găsie formule de colaborare cu celelalte partide cu care PSD „nu se iubeşte foarte tare.” Potrivit lui Simonis, PSD deja a făcut un compromis acceptând un premier de la al treilea partid din Parlament, în funcție de numărul de voturi.

„Nu sunt în punctul în care îmi doresc ieşirea de la guvernare în acest moment. Cred că, prin dialog, prin echilibru şi prin argumente putem găsi formule de colaborare între noi şi celelalte partide cu care nu ne iubim foarte tare. Şi nici noi, nici electoratele noastre, unele sunt chiar antagonicie, am mai spus asta, însă trebuie să înţeleagă şi partenerii noştri că partide care au 7-8% în Parlament, respectiv 15% în Parlament nu pot lua decizii de unii singuri, atât timp cât cel mai mare partid al coaliţiei este Partidul Social-Democrat”, a declarat Alfred Simonis, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Liderul CJ Timiş a afirmat că PSD deja a făcut un compromis acceptând un premier de la PNL, dar acest lucru nu înseamnă că acesta ar trebui să ia singur deciziile.

„Am făcut acest compromis de a accepta un premier de la al treilea partid al României, nu de la primul. PNL-ul este al treilea partid al României. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm în colţul încăperii şi cineva să ia decizii de unul singur”, a precizat Alfred Simonis, citat de News.ro.

De asemenea, Simonis a spus că PSD nu poate guverna strict pe programul unui alt partid de guvernare, aceasta fiind o „linie roşie”.

„Prin urmare, cred că prin echilibru, prin argumente, cum vă spuneam, prin dialog, putem ajunge la decizii echilibrate. Electoratul care a votat Partidul Social Democrat aşteaptă de la PSD să liveze măsurile propuse în programul de guvernare. Or, noi nu putem guverna strict pe programul unui alt partid de guvernare. Aceea e linia roşie. Dacă nu se va găsi echilibru prin care toate aceste formaţiuni şi în primul rând cel mai mare partid din România să fie consultat pe marele decizii, finalul nu poate fi decât acela menţionat”, a mai spus Alfred Simonis.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurii pensionari care sunt scutiți de CASS, chiar dacă au pensii peste 3000 lei
Digi FM
Românul care-l critică pe David Popovici și-l numește "lup singuratic cu staff de 5 persoane": "Mai pune și...
Pro FM
Antonia, zeița verii în Mykonos. Apariție de Barbie în costum de baie roz, la plajă, în vacanță cu familia...
Film Now
Adam Sandler, adevărul despre secretul căsniciei „foarte speciale” cu Jackie. Soția sa apare în toate filmele...
Adevarul
„Disprețuit” de Kremlin. Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Medvedev, angajat într-un război al...
Newsweek
EXCLUSIV Cum arată noile taloane de pensie cu plata CASS. Sunt trimise în toată țara DOCUMENTE
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Digi World
Forma rară de Parkinson de care suferea Ozzy Osbourne ridică noi întrebări. Ce ar fi contribuit la progresia...
Digi Animal World
Panică într-un apartament din New Hampshire. Un piton de 1,5 metri, descoperit în baie de un locatar
Film Now
Ce spun prieteni de-ai fostei soții a lui Liam Neeson despre legătura lui cu Pamela Anderson. Natasha a murit...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”