Amnistie și grațiere. Klaus Iohannis: O astfel de OUG ar declanșa o criză politică fără precedent

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că o eventuală ordonanță de urgență pe tema amnistiei și grațiere ar fi o catastrofă pentru România și ar declanșa o criză politică fără precedent. Șeful statului a făcut apel la „politicienii lucizi din PSD” să împiedice adoptarea unui astfel de act normativ.

Preşedintele a declarat că amnistia şi graţierea au fost teme ale OUG 13 la începutul anului 2017 şi au dus la manifestări foarte ample din partea românilor, însă există semnale că PSD nu a renunţat la idee.

”Ar fi o catastrofă, ar declanşa o criză politică fără precedent în România”, a averizat Klaus Iohannis.

”Fac apel la politicienii din PSD care sunt lucizi ca să întreprindă orice consideră ei pentru ca o astfel de ordonanţă să nu fie adoptată în Guvern”, a mai declarat preşedintele Iohannis.

Declarația a fost făcută presei după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, într-o ceremonie publică, Legea privind realizarea Autostrăzii Iaşi-Târgu, în prezenţa reprezentanţilor celor două asociaţii civice ieşene care militează pentru autostradă, dar şi a parlamentarilor care au iniţiat proiectul. N-au fost prezenți însă politicieni PSD, nici din Parlament, nici din Guvern.

Citiți și: 

Klaus Iohannis, atac dur la PSD: E o guvernare antiromânească

Întrebat despre decizia sa în privința remanierii Guvernului și dacă se teme de o reclamație la CCR din partea PSD, Klaus Iohannis a spus: „Mie nimeni nu-mi poate da niciun ultimatum. Fiți siguri că tot ce fac e constituțional”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...