Anomaliile din Guvern: mese de protocol la suprapreț. Miniștrii rămân fără mâncare în birouri, consilierii fără șofer

Data actualizării: Data publicării:
ILUSTRATIE_SALA_MUNTENIA_GUVERN_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Guvernul României, sala Muntenia din Palatul Victoria, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful cancelariei lui Ilie Bolojan, Mihai Jurca, a dezvăluit cum sunt cheltuiți banii publici, pe partea de protocol, în cadrul Guvernului. RAAPPS, regia care se ocupă de „cheltuielile restaurant” ale demnitarilor, ar fi perceput tarife și cu 30% mai mari față de prețul pieței pentru majoritatea produselor. Cheltuieli nejustificate ar fi și cu mașinile de care beneficiază miniștrii, secretarii de stat și consilierii acestora. 

Actualizare ora 17:30: Potrivit lui Mihai Jurca, secretarii de stat și consilierii din cadrul Cancelariei vor rămâne fără șoferi. Întrebat cum se vor descurca cei care nu au permis de conducere, acesta a transmis: Circulă cu transportul în comun”.

Mihai Jurca a declarat că cea mai mare cheltuială din cadrul Cancelariei a fost efectuată cu mașinile demnitarilor: „Avem 12 milioane de lei pe an, 1 milion de lei pe lună pentru 30 de mașini, fără să includem combustibilul. Cheltuielile lunare de până acum cu combustibilul - 33 de mii de lei pe lună”.

Potrivit șefului cancelariei, zilnic este cheltuită suma de 1.300 de lei pentru salariile șoferilor, de care beneficiază demnitarii și inclusiv consilierii, dar și pentru întreținerea mașinilor. „Două plinuri pe lună de combustibil pe lună ar trebui să fie de ajuns pentru activitățile în oras”, a mai adăugat acesta. 

„Restaurant” la suprapreț pentru demnitari

Pe lângă contractul acesta, RAPPS asigură și cheltuieli de protocol pentru mâncarea pe care o primesc demnitarii. Anual, costă 3 milioane de lei. Din această sumă, 80.000 de lei au fost alocați pentru plata a 8 ospătari. 

„Sunt aproximativ 3 milioane de lei pe an, dintre care 2,3 milioane sunt „cheltuieli restaurant”. În care avem o cheltuială lunară de 80.000 de lei cu 8 ospătari care deservesc demnitarii, cabinetul premierului”, a explicat Mihai Jurca, în cadrul conferinței organizate la Palatul Victoria.

Demnitarii nu vor mai beneficia de mese de protocol și nici de masa pe care o primeau la finalul fiecărei ședințe de Guvern.

„Avem 300.000 lei pe lună cheltuieli cu protocolul cancelariei. Din care cheltuieli cu apă, cafea și ceai pentru invitați. Dar în același timp demnitarii pot organiza mese în ședințe. Era uzual obiceiul de a avea o masă după fiecare ședință de Guvern. Interzicem demnizatilor să mai organizeze bufete în cadrul ședințelor. Fiecare cabinet poate să aibă apă, cafea, ceai. Am eliminat și bufetul după ședința de Guvern”, a mai transmis șeful cancelariei.

Mihai Jurca a explicat că tarifele stabilite pentru produsele de protocol sunt și cu 30% mai mari față de nivelul pieței. „O sticlă de suc carbogazos costă 8,5 lei, iar în hipermarket costă 4 lei. Astfel de situații sunt pe fiecare produs”.

Întrebat cine a semnat pentru aceste contracte, șeful cancelariei a transmis: „Șeful cancelariei a semnat până acum”.

Cum ajungeau la salarii de ministru într-o săptămână

A fost luată în vizor și Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD). Cei care făceau parte din această comisie, puteau ajunge să ia un salariu de ministru dacă participau la trei ședințe într-o singură săptămână. 

„Numărul posturilor de conducere era de 11, iar salariul e de maximum 30% din indemniația de ministru pentru fiecare ședință. Decizia a fost de a merge în maxim, iar dacă comisia se întâlnea de trei ori pe săptămână, 4.000 de lei net înmulțit cu trei ședințe era indemnizația pentru membri.

 

 

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la biserică? Enoriaşii au observat imediat şi ţinuta, ce a făcut în spatele...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Evadare din gelozie. Deținutul de la Mărgineni a fugit după ce a aflat că iubita minoră are o relație cu...
Newsweek
Bolojan, gata să taie pensiile speciale: Nu poate un fost magistrat încasa 10 pensii „normale”
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...