AU INTRAT ÎN VACANŢĂ ÎNCĂ DE IERI. Parlamentarii nu vor veni la muncă în Săptămâna Patimilor

Data publicării:
parlamentul romaniei crop ingust - mfax

Vine sau nu vine la muncă, fiecare parlamentar încasează 5.000 de lei pe lună. Dacă vine, mai încasează 100 de lei pentru participarea la fiecare şedinţă de plen sau de comisie. Printre facilităţi se mai află paşaportul diplomatic, transportul şi cazarea gratuite.

Dacă lipsesc de la şedinţe de cinci ori de la şedinţa de plen sau de trei ori la cea de comisie - parlamentarii trebuie să motiveze în scris absenţa.

Funcţia - funcţie, leafa - leafă, Parlamentul – Parlament

Senatorii şi deputaţii români sunt parcă într-o vacanţă perpetuă. Lucrează câteva zile pe lună, dar banii şi privilegiile care decurg din calitatea de parlamentar rămân neştirbite.

Într-un top al instituţiilor neperformante din România, Parlamentul ar avea toate şansele să ocupe primul loc. De mai bine de două decenii aleşii s-au învăţat să plece acasă în mijlocul săptămânii.

Asta, în timp ce ar trebui să lucreze în comisiile de specialitate sau să participe la şedinţele de plen. În decembrie, când au depus jurământul, deputaţii au lucrat efectiv doar trei zile, iar senatorii, două. La finalul lui ianuarie, parlamentarii au revenit din vacanţă şi au bifat câte două zile de muncă în plen.

În februarie au muncit cel mai mult. Asta pentru că au dezbătut şi votat Bugetul pentru 2013. Camera Deputaţilor a avut 11 şedinţe de plen, iar Senatul s-a întrunit de 10 ori

În luna martie parlamentarii s-au bucurat de o scurtă vacanţă cu ocazia Paştelui catolic. Au reuşit totuşi să ajungă la opt şedinţe de plen.

Ceva mai harnici au fost în aprilie, când au participat la nouă şedinţe. În această lună şi-au votat a patra variantă a propriului statut şi au avizat membrii Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Sfârşitul lunii îi găseşte într-o vacanţă prelungită de Paştele ortodox. Cum prezenţa în comisii este foarte slabă, rezultă că principala activitate a aleşilor rămâne participarea la şedinţele de plen. La un câştig mediu de 4.500 de lei pe lună, înseamnă că un parlamentar primeşte în jur de 400 de lei pentru fiecare şedinţă indiferent că e prezent sau nu.

Absenteismul este o practică răspândită şi în alte ţări europene

Pentru a descuraja chiulul parlamentarilor de la şedinţe, reuniuni de comisii sau sesiuni în plen, multe ţări aplică amenzi. În Franţa, o asociaţie înfiinţată în 2009 monitorizează atent activitatea parlamentarilor şi a creat o pagină web unde francezii pot urmări zilnic ce face fiecare deputat sau senator. În 2010, de exemplu, această asociaţie anunţa că 93 de politicieni au adunat amenzi de un sfert de milion de euro, pentru neprezentare la sedinţe şi la voturile din comisii.

Cel mai dur regulament este în Parlamentul European. Europarlamentarii care nu sunt în sală atunci când ar trebui să fie sau nu semnează condica de prezenţă zilnică îşi pierd diurna de 300 de euro.

La vecinii bulgari, un partid de centru a fost cel care a cerut introducerea penalizărilor. Astfel, liderii Mişcării Naţionale au propus o amendă de 25 de euro pentru colegii care chiulesc. Este vorba, însă de o măsură internă care se poate aplica doar membrilor acestei formaţiuni politice şi nu tuturor parlamentarilor de la Sofia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...