Aurescu, la OSCE: Nu putem permite nicio încercare de subminare a parametrilor arhitecturii europene de securitate

Data publicării:
Bogdan Aurescu, Foreign Minister of Romania
Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, marţi, la reuniunea la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru lansarea Dialogului Reînnoit privind Securitatea Europeană, prilej cu care s-a pronunţat împotriva oricăror încercări de subminare a „arhitecturii europene de securitate”.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, ministrul Aurescu s-a referit, în intervenţia sa, la recentele evoluţii din Vecinătatea Estică. „În ultimii ani, am asistat la deteriorarea situaţiei de securitate din regiunea OSCE”, a subliniat acesta.

Şeful diplomaţiei române a punctat că, la momentul actual, „contextul de securitate este mai serios deteriorat, în urma consolidării prezenţei militare la frontierele Ucrainei şi în regiunea Mării Negre, inclusiv prin desfăşurarea masivă de trupe”, conform Agerpres.

Bogdan Aurescu a reluat apelul la dezescaladare şi dialog, precum şi la respectarea principiilor şi obligaţiilor asumate de toate statele participante la OSCE.

„Conceptul cheie al OSCE de securitate prin cooperare cuprinzătoare continuă să fie de relevanţă majoră, la fel şi principiile prevăzute de Actul Final de la Helsinki şi de Carta de la Paris pentru o Nouă Europă. Toate aceste principii fundamentale au importanţă egală”, a evidenţiat ministrul român în deschiderea reuniunii.

El a arătat că în spatele situaţiei actuale de securitate – „regretabile” - nu se află lipsa normelor, ci lipsa aplicării normelor.

„Trebuie să începem acest proces de dialog inclusiv printr-o autoevaluare sinceră, la nivelul OSCE, cu privire la motivul pentru care situaţia actuală de securitate se deteriorează. Iar răspunsul nostru este că în spatele acestei situaţii regretabile nu se află lipsa normelor, ci lipsa aplicării normelor. De aceea, nu putem permite nicio încercare de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate. (...). România continuă să fie convinsă că securitatea şi stabilitatea în zona OSCE pot fi restabilite doar prin implementarea cu bună-credinţă a tuturor acordurilor existente şi respectarea principiilor, valorilor şi angajamentelor OSCE”, a declarat Bogdan Aurescu, potrivit sursei citate.

Ministrul a exprimat, totodată, regretul cu privire la situaţiile care împiedică implementarea mandatului Misiunii Speciale OSCE de Monitorizare în Ucraina.

În acest context, şeful diplomaţiei române a pledat pentru creşterea eficienţei în implementarea mecanismelor OSCE de soluţionare a conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre, inclusiv prin evaluarea acestor instrumente în cadrul acestui noi format de dialog.

Reuniunea la nivel înalt a OSCE a fost organizată la Viena, în format hibrid, de Polonia, în calitate de Preşedinţie-în-Exerciţiu a OSCE pentru acest an şi a marcat iniţierea, la iniţiativa acestui stat, a unui nou proces politic, denumit Dialogul Reînnoit privind Securitatea Europeană. Scopul este de a oferi un cadru cuprinzător pentru discuţiile privind reducerea riscurilor de confruntare şi consolidarea securităţii şi stabilităţi în arealul OSCE, în contextul situaţiei de securitate generate de masarea echipamentelor şi efectivelor Rusiei în proximitatea Ucrainei şi la Marea Neagră.

Ministrul Bogdan Aurescu a afirmat că Dialogul Reînnoit privind Securitatea Europeană poate fi utilizat pentru discutarea instrumentelor ciclului conflictual ale OSCE în vederea analizării capabilităţilor şi a necesităţilor, precum şi a îmbunătăţirii acestora. De asemenea, el a susţinut importanţa gestionării ameninţărilor securitare din sfera energetică şi cibernetică în cadrul noului proces politic.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...