„Avem un sextape cu George Simion”. Site-ul partidului AUR a fost atacat de hackeri

Data actualizării: Data publicării:
pagina partidului aur atacata de kackeri
Pagina site-ului AUR a fost atacată de hackeri. Sursă foto: partidulaur.ro

Site-ul partidului AUR a fost ținta unui atac cibernetic miercuri dimineață, când pe pagina principală au apărut câteva mesaje pe fond negru, care anunțau că domeniul a fost „confiscat de Rusia” și că atacatorii dețin o înregistrare compromițătoare (sextape) cu George Simion.

ACTUALIZARE Dan Tănasă, purtătorul de cuvânt AUR susține că, în timp ce „echipele tehnice lucrau pentru a remedia situația”, reprezentanții partidului au fost contactați de un reprezentant al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

„De nicăieri, a început să solicite acces la serverul care găzduiește site-ul pentru a verifica cine a umblat. Ce presupunea ce ne cerea individul de la DNSC, probabil vreun general cu ochi albaștri instruit de nimeni altul decât Anton Rog: acces la toate datele de pe site-ul AUR, dar și la absolut toate adresele de email, toate documentele care sunt găzduite de acel server. Practic, DNSC voia să pună mâna pe bazele noastre de date. Evident că nu am dat acces la datele partidului”, se mai arată în comunicatul semnat de Dan Tănasă.

DNSC arată că s-a autosesizat după ce a apărut informația că site-ul AUR a fost atacat de hackeri.

„Specialiști din cadrul Direcției Generale Operațiuni Tehnice (DGOT) au luat legătura atât cu reprezentanți ai companiei de hosting, cât și cu reprezentanții AUR, pentru a oferi sprijin tehnic pentru remedierea problemei, însă li s-a comunicat că nu este nevoie de asistență tehnică în acest caz, iar problema va fi gestionată de deținătorii site-ului”, potrivit DNSC. 

ACTUALIZARE Pentru scurt timp, site-ul a fost atacat încă o dată în jurul orei 16:30. A apărut un mesaj în plus față de cele listate mai devreme, care menționa că „un membru PSD a oferit 20.000 de dolari” pentru a cumpăra domeniul și datele obținute de atacatori. 

ACTUALIZARE Site-ul a fost atacat din nou în jurul prânzului, când pe pagina principală a apărut din nou mesajul de mai devreme, cu o modificare, și anume că domeniul „partidulaur.ro” este de vânzare pentru 50.000 de dolari.

AUR 2
Sursă foto: partidulaur.ro

Știre inițială

„Avem de vânzare toată baza de date a (partidului) AUR și toate informațiile confidențiale”, au scris atacatorii pe site-ul AUR.

Deasupra mesajului era postată o poză cu Marcel Ciolacu, sub care scria „Traian Băsescu președinte”, cu îndemnul în limba rusă „Votați Traian Băsescu, la naiba cu Marcel Ciolacu”.

De asemenea, atacatorii mai susțineau că au o înregistrare compromițătoare (sextape) cu George Simion și că domeniul „a fost confiscat de Rusia”.

După circa o oră, site-ul și-a revenit.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
“Vrăjitoarea Claudia” și “vrăjitoarea Maria” au înșelat o persoană cu 30.000 de euro. Cum amenințau victima...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”