Bădălău: Domnul Tăriceanu, un bun candidat unic al PSD-ALDE la prezidențiale

Data actualizării: Data publicării:
180327_tariceanu_CENTENAR_12_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Liderii PSD s-au reunit sâmbătă, la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN). Senatorul Niculae Bădălău a declarat că ar susține o ordonanță pe amnistie și grațiere dacă „ar îndrepta lucrurile” și că nu e exclus ca Tăriceanu să fie candidatul PSD la prezidențiale.

-Liviu Dragnea să facă un pas în spate?

-Nu știu, vom avea discuții în CEx, dar nu cred că a ceazul în acest moment, că e început de sesiunea parlamentară. Mai avem foarte multe de îmbunătățit la partid. Știți că eu am avut o atitudine (scrisoare critică la adresa lui Liviu Dragnea, n.red.) la un moment dat, cred în ea.

-S-a schimbat ceva de atunci sau e mai rău?

-Nu pot să spun dacă e mai rău. Avem o guvernare bună. E clar că în cadrul Guvernului sunt ministere care funcționează mai greu și aici probabil doamna prim-ministru va veni cu o măsură de remaniere.

-Ordonanță pentru amnistie și grațiere?

Nu știu dacă se află pe agenda CEx de azi. Dacă ar îndrepta lucrurile din România, aș susține-o. În sensul să avem o justiție corectă, independentă și să nu mai fie interferențe, să fie un punct zero în România. Vom avea un nou început în România, așa aș susține-o. Ar însemna un nou început pentru români. Planează multe suspiciuni și adevăruri despre abuzurile din justiție.

-Călin Popescu Tăriceanu candidatul PSD la prezidențiale?

-A existat o cutumă când președintele partidului a candidat, dar și în cadrul USL am avut un protocol când Crin Antonescu a fost candidat, guvernarea venind la noi. Nu e exclus ca Tăriceanu să fie candidatul nostru, iar PSD să dea primul ministru. Domnul Tariceanu este un bun candidat unic pentru coaliție. Domnul Tăriceanu e un om cu viziune, un om extrem de bun pentru președenția României.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri