Barna, după votul la moţiune: „Este o dată istorică tristă şi neagră pentru România”

Data publicării:
dan barna_fb

Preşedintele USR, Dan Barna, a spus, după votul asupra moţiunii de cenzură, că această zi este „tristă şi neagră”, pentru că PSD a decis să facă „bloc comun în jurul unui dublu condamnat penal”. Barna mai spune că are surse potrivit cărora Guvernul va adopta o Ordonanţă de urgenţă prin care li se va permite persoanelor condamnate penal să facă parte din Executiv.

„Din acest moment, PSD devine un partid infracţional. Este o dată istorică tristă şi neagră pentru România, pentru că cel mai mare partid din România a decis, având ocazia să dea un mesaj cetăţenilor de asumare a guvernării şi de asumare a viitorului României, a decis să facă bloc comun, bloc în jurul unui dublu condamnat penal. În acest moment, întregul PSD, prin votul parlamentarilor pe care i-a avut astăzi în plen, îşi asumă faptul că este un partid corupt, care susţine explicit şi neechivoc corupţia şi un stat infracţional, aşa cum România devine prin Codurile penale”, a spus Dan Barna.

„Avem informaţii că urmează OUG peste vară prin care se va elimina legea din perioada Năstase prin care condamnaţii penal nu puteau face parte nici din Guvern. Înţelegem că Liviu Dragnea se pregăteşte să devină prim-ministru. Înţelegem că orice regulă de decenţă şi de respectare legii în România urmează să fie îndepărtată”, a mai explicat acesta.

Moţiunea de cenzură a fost respinsă de Parlament, astfel că Guvernul Dăncilă rămâne în funcţie. Au fost 166 de voturi în favoarea moţiunii şi erau necesare cel puţin 233 de voturi favorabile pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să fie demis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...