Bolojan a mai găsit un comitet special: „În trei ședințe, cei 11 membri câștigă câte un salariu de ministru. E sfidător, vom corecta”

Data actualizării: Data publicării:
nacnote de 100 de lei pe o masa
Foto: GettyImages

Ilie Bolojan a spus în conferința de presă de miercuri că zilele trecute a mai identificat un comitet special format din 11 persoane. Pentru o singură ședință, fiecare membru primește o indemnizație de 30% din salariul unui ministru. „Dacă au trei ședințe pe lună au câștigat încă un salariu”, a precizat premierul. „Vom corecta aceste nedreptăți, care pe bună dreptate sunt sfidătoare pentru cetățenii țării noastre”, a adăugat Bolojan.

„Unul dintre lucrurile pe care le-am anunțat la al doilea pachet înseamnă reforma companiilor publice. Suntem presați să luăm măsuri urgente, structurale, deci creșteri de venituri care să rămână constante, care sunt acceptate în analiza bugetelor unei țări și, de asemenea, scăderi de cheltuieli care sunt tot structurale, sunt mari, sunt blocuri mari de cheltuieli care, de asemenea, trebuie să fie acceptate în analizele financiare care se fac. Sunt incluse în categoria de reduceri de cheltuieli structurale. Dat fiind această urgență de a recâștiga încrederea piețelor și de a evita intrarea în incapacitate de plată, acest pachet răspunde acestei urgențe. Mă refer la componentele care țin de echitate, de corectarea unor nedreptăți care nu pot fi luate de pe o zi pe alta, care necesită modificări de legi.”, a declarat Ilie Bolojan.

Am găsit zilele trecute un alt comitet special. Pe lângă CIFGA de la Exim Bank, există un alt comitet, care avizează investițiile străine.

„Orice investiție străină în România achită o taxă de 10.000 de euro pentru acest aviz, și o comisie formată din 11 persoane avizează favorabil, sau nu, investiția”, a precizat premierul.

„Pentru fiecare ședință, au 30% indemnizație din salariul unui ministru. Dacă au trei ședințe pe lună au câștigat încă un salariu. Dar asta au făcut-o printr-o lege. Ca să modifici această prevedere, să le pui o indemnizație zero, sau să faci ca acest comitet să fie format din cinci persoane, trebuie să prinzi Parlamentul în sesiune, pentru că altfel nu poți să modifici acest lucru”, a subliniat Ilie Bolojan.

„În fiecare zi vedem unde sunt nereguli”

„Sigur că e o nedreptate faptul că avem astfel de situații, dar ele vor fi corectate în pachetul doi și pachetul trei. Vă asigur că în fiecare zi vedem unde sunt nereguli, trimitem corpul de control, și așa cum rapoartele care sunt legate de ceea ce s-a întâmplat la Praid au fost trimise la Parchete, la ministerele responsabile pentru a lua deciziile de management cu privire la compania SALROM, sau la conducerea Apelor Române, așa vom face și după ce se termină controlul la Exim Bank și peste tot, pentru a corecta aceste nedreptăți, care pe bună dreptate sunt sfidătoare pentru cetățenii țării noastre”, a adăugat prim-ministrul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fostă iubită a lui Liviu Dragnea, dezvăluiri dureroase din timpul relaţiei. Irina Tănase e de nerecunoscut...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Justin Timberlake, dezvăluire neașteptată după turneul mondial. Cu ce boală a fost diagnosticat: „Am fost cu...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Cine este apropiatul lui Viktor Orbán care pune mâna pe Napolact: influent la Moscova, UEFA și Budapesta
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale cu 10.000 lei, decisă de UE și CCR. De ce am putea avea decizii diferite?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Justin Timberlake, dezvăluire emoționantă după turneul mondial. Artistul a recunoscut că s-a luptat cu o...