Boloș: Ajutorul de încălzire va putea fi folosit și pentru plăți online

Data publicării:
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, susține o conferință de presă la Guvern.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Foto: George Călin/Inquam Photos

Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi a treia modalitate de efectuare a plăţilor din ajutorul de încălzire, respectiv plata online, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, informează Agerpres.

"Guvernul a aprobat astăzi, prin ordonanţă, cea de-a treia modalitate de a efectua plăţi din ajutorul de încălzire. Este vorba de plata online, care va fi şi va funcţiona pentru ca beneficiarii să poată să efectueze aceste plăţi de la locul de domiciliu. Practic, vor putea accesa aplicaţia informatică prin introducerea codului, seriei pe care o are cardul de energie şi apoi a celor trei documente cu care ne-am obişnuit pentru efectuarea plăţilor şi care sunt necesare pentru a putea deconta banii pe care îi are alocaţi din ajutorul de încălzire, respectiv cartea de identitate, cardul de energie şi factura justificativă privind datoria faţă de furnizorul de energie. Acestea se vor trimite în aplicaţia informatică împreună cu poşta electronică oficială, adică adresa de email a beneficiarului", a explicat Boloş.

Acesta a adăugat că beneficiarul va primi un mesaj automat că documentele au fost recepţionate de Poşta Română şi după aceea va avea loc procesul de verificare a documentelor primite, în termen de maximum 5 zile.

"În acest fel, avem trei modalităţi de efectuare a plăţilor din ajutorul de încălzire de către beneficiari. Prima modalitate, care este deja cunoscută, este cea prin prezentare la oficiul poştal, a doua modalitate direct la poştaş, atunci când acesta se deplasează în localitatea de domiciliu a beneficiarului şi, începând de astăzi, cea de-a treia modalitate, şi anume prin intermediul serviciilor electronice, plăţilor online pe care Guvernul a aprobat-o", a punctat ministrul.

Marcel Boloş a amintit că la 1 februarie va începe distribuirea cardurilor de energie prin intermediul Poştei Române, iar la 15 februarie va avea loc transferul banilor de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la Poşta Română, pentru a se putea efectua plăţile necesare din acest ajutor. Începând cu data de 20 februarie se vor putea efectua plăţile prin servicii de mandat poştal.

"Acestea sunt datele pe care le avem şi mecanismele pe care le-am aprobat: patru milioane de beneficiari, cinci miliarde de lei, adică un miliard de euro este bugetul acestei scheme naţionale pe care o avem în derulare. (...) Practic, în acest fel, cardul de energie ajunge direct la beneficiarii care sunt prevăzuţi în listă şi, după cum deja se cunoaşte locul de consum, respectiv gospodăria, este cea care face obiectul acordării acestui ajutor de sprijin, cu valoare de 1.400 de lei în cele 2 tranşe, tranşa din luna februarie şi tranşa din luna septembrie 2023", a precizat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Kevin Costner și-a ipotecat casa pentru westernul "Horizon: An American Saga": Dacă nu vă place, puteţi să...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...