C. Dan, despre parola folosită în Târgoviște: S-a exagerat în mod intenționat. Şi pentru preşedinte se iau astfel de măsuri

Data actualizării: Data publicării:
carmen dan

Carmen Dan respinge acuzaţiile că tot oraşul Târgovişte a fost blocat pentru mitingul PSD de duminică. „S-a exagerat în mod intenţionat”, spune ministrul de Interne, care a adăugat că măsurile de restricţie au fost legale.

În ceea ce priveşte parola cerută şoferilor care doreau să intre în municipiu, Carmen Dan a dat vina pe organizatorii mitingului.

Ministrul a ţinut să îi răspundă şi lui Klaus Iohannis, care a criticat ieri măsurile dispuse la Târgovişte. „Şi pentru preşedinte se iau astfel de măsuri”, a subliniat Carmen Dan.

Carmen Dan, ministrul de Interne: S-a exagerat în mod intenționat ideea că a fost blocat întregul oraș. S-au dispus măsuri de restricționare în zona în care se desfășura o adunare publică, un miting cu caracter electoral. Accesul a fost restricționat doar pentru acea zonă care era autorizată și legală. Parola a fost convenită de către organizator. L-am văzut ieri și pe președintele Iohannis acuzând fără să aibă informații reale. Îi amintesc domnului președinte că și pentru dânsul se dispun astfel de măsuri de restricționare a zonei, tot de către aceeași comandanți din Poliție și Jandarmerie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...