C. P. Tăriceanu a propus o comisie pentru „evaluarea democraţiei”: CCR şi justiţia atacă Parlamentul

Data publicării:
TARICEANU SENAT-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Propun la nivelul Parlamentului o comisie specială pentru evaluarea democraţiei, cu alte cuvinte a statului de drept, care este, după o serie de criterii unanim acceptate, indicele la care să ne situăm cu statul de drept în România şi cu democraţia. Vorbim foarte mult despre aceste lucruri, dar din păcate pare că cei care vorbesc să cunoască destul de puţin. Am spus colegilor cu care am discutat că statul de drept înseamnă în primul rând respectarea câtorva principii fundamentale pe care este construită democraţia. Instituţia centrală, în orice democraţie, este Parlamentul, este singura instituţie democratică de echilibru între puterile statului”, a spus Călin Popescu Tăriceanu la ieşirea din sala în care a fost organizat Comitetul Executiv al PSD.

El a adăugat că, în opinia sa, Curtea Constituţională şi puterea judecătorească afectează suveranitatea Parlamentului.

Din păcate, la noi, ceea ce constatăm în momentul de față este un dezechilibru major în detrimentul instituției democratice, singura dintre cele trei, care este Parlamentul”, a adăugat el.

Puterea judecătorească atacă permanent independența Parlamentului și deciziile pe care le ia”, a mai spus președintele Senatului.

Liderii Coaliţiei de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea, au venit la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, în care a fost discutată situaţia preşedintelui PSD, premierul Victor Ponta. Acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Victor Ponta a cerut membrilor Comitetului Executiv al partidului să decidă dacă doresc ca România să fie o ţară în care guvernele sunt schimbate de Parlament sau la alegeri, nu prin acţiunea unui procuror, care ar presupune o lovitură de stat.

Citiți și
Comisia Juridică dă aviz negativ privind urmărirea penală a lui Victor Ponta
Ministrul Justiţiei, avertisment pentru liderii PNL
A. Gorghiu, către V. Ponta şi R. Cazanciuc: Nu ne impresionează ameninţările cu puşcăria şi noi mineriade
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Capăt de drum pentru Călin Georgescu! Nu mai are nicio șansă, planul s-a aflat: „Aruncat în ochii oamenilor...
Digi FM
Sara are 10 ani, o voce de aur și o poveste incredibilă: "M-am născut moartă. La a patra resuscitare am...
Pro FM
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă...
Film Now
Elsa Pataky, irezistibilă într-o rochie cu spatele gol și cu un decolteu imposibil de ignorat. Soția lui Thor...
Adevarul
O nutriționistă specializată în oncologie dezvăluie gustarea simplă și accesibilă care ajută la reducerea...
Newsweek
Pensiile se vor înjumătăți pentru că statul nu mai are bani. Fiecare pensionar va pierde 1.000 lei
Digi FM
Sara are 10 ani, o voce de aur și o poveste incredibilă: "M-am născut moartă. La a patra resuscitare am...
Digi World
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Brooke Shields și Christopher Atkins, despre scenele de nuditate din Laguna albastră: "Voiau cu disperare să...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”